scenarii optimiste

cu gândurile mele umplu o scenă eu sunt şi regizor şi scenograf pasiunea zilei ştearsă de praf o ţin departe de viaţa obscenă. dansez un tango în rochia cu trenă petale de flori presar pe cearceaf în valuri de iubire visez cu perdaf în adâncul meu sunt o sirenă. cu taurul nopţii mă lupt în arenă cu sângele lui să scriu un epitaf ispitesc zeii strânşi într-un staf să scoată ţara asta din migrenă. filmul vieţii mele la cinematograf descrie-n amănunt iubirea perenă.

Pe valul credinţei

frumoasa credinţă ce ajunge la stele pe străzi azure de sfinţi bătătorite modelează toate gândurile mele în zile de dor, în ore primenite. această credinţă care cântă în suflet o port cu mândrie pe urme de magi să întâlnesc splendorile prin umblet să fiu o bucurie pentru cei dragi. nobilă credinţă învăluită-n raze ca o primăvară îmbrăcată cu flori murmură în spirit valuri de turcoaze în simfonia vieţii creată de viori. sursă de iubire înşiruită-n fraze care sfarmă decepţii şi destramă nori.

Ultimul tren

ultimul tren îl aştept în gară lumea se înghesuie pe peronul îngust am în valiză emoţii de vară şi în buzunare poeme cu gust. ultimul tren mă duce spre succes cu fiecare gând mă apropii de cer am în suflet carduri de acces deschid porţi solare cu armuri de fier. undeva în lumină este visul meu vreau să ajung la el cu ultimul tren voi străbate timpul chiar dacă mi-e greu mi-e voinţa mare - tonus de refren. aştept trenul meu în bătrâna gară îmi ţin companie acorduri de chitară.

Diadema clipelor

când inima imi cere să cânt şi să dansez dau muzica mai tare să răsune blocul cu ochi deschişi la stele să mă extaziez Apollo demiurgul a pus în mine focul. flăcări de speranţe se se înalţe-n cer în jocuri de lumină şi sublimă culoare căldură şi iubire lumii să îi ofer romantice poeme- reflecţii de visare. la valsul frenetic să chem iubitul meu să nu mă lase tristă cuprinsă de tăcere el este pentru mine dar de la Dumnezeu o sărutare tandră mereu sufletul cere. pe culme de extaz destram un alizeu cu diadema clipelor mă gătesc cu plăcere.

iubirea miracolul vieții

miracolul vieţii e că pot să iubesc cu iubirea mea mare înconjor pământul ea mi-a dat aripi să zbor ca vântul pe vârfuri de vrajă mereu poposesc iubire romanţată cântată în slove graţie sentimentală înălţată în extaz roua ochilor străluce dimineaţa pe obraz floarea inimii cu savori de mangrove iubire-nconjurată de chipuri astrale visată de Luceafăr cu sublime detalii splendoare pictată pe mândre vitralii aură a inimii sfinţită-n catedrale pe picior de rai sau pe unul de vers cărările iubirii duc toate-n univers

iubire scăldată în pasteluri

iubirea mea scăldată în pasteluri, pe cerul ploilor de rece toamnă, să mă gândesc la tine mă îndeamnă, iubitul meu dorit în multe feluri. dezleagă taina lacrimilor mele, să știi că zilnic îmi e dor de tine, să știi că de loc nu îmi este bine, că între noi e brumă și cețuri rebele. doruri pătimașe transpun în coloane, vor să deschidă cerul, să-l cuprindă, să vadă în azur ca într-o oglindă, chipul tău captiv în cerești cotloane. știu că ne vom întâlni nu prea târziu, dincolo de cerul vitreg, străveziu.

la răscruce de doruri

a venit toamna cu a ei nostalgie, dar eu vorbesc cu florile din glastră, au în ele blândețe și un fel de magie, care vorbește de dragostea noastră. iubitul meu, nu vreau să cadă bruma, peste amintiri cu noi, peste iubire, chiar dacă tristețea mă doare acuma, când nori negri mi-a adus în privire. tăcute sunt fotografiile din jurul meu, cu multă dragoste le mângâi pe toate, mă simt arcul frânt al unui curcubeu, cu regrete și dureri nevindecate. am blestemat moartea care ne desparte, dar iubite îți scriu poeme într-o carte.

pe Golgota Mântuirii

în piuă de lumină macin sentimente, pulberea fină s-o răspândesc în lume, în rouă de stele sting gânduri ardente, să aibă viața, soarta un rost anume. stâlp al luminii pe Golgota Mântuirii, este credința cu aura stelară a iubirii, zi și noapte cu evlavie la cer se închină, trupul meu de lut, de lacrimi și tină. e vremea din urmă și lupta e grea, cu durere cu necazuri cu stihii, este mare lumea dar este tot mai rea, unii oameni au pete de sânge pe tichii. vreau inimile goale să fie cuprinse, de focul iubirii cu flăcări extinse.

curcubeul poeziei

curcubeul poeziei se înalță în văzduh, litere de aur răsar pe coala albă, gânduri luminoase de la sfântul duh, la gâtul toamnei strălucesc ca o salbă. vreau un tangou cu umbra diafană, în inima mea cântă o violină, m-am îndepărtat de lumea profană, roiuri de emoții dansează în lumină. muzica sferelor sub văluri albastre, în urechea larg deschisă rezonează, s-au umplut de culoare poemele sihastre, lumea le citește și se înseninează. pe a cerului splendoare soarele zâmbește, dând căldură poeziei care ne hrănește.

ilustrații de Toamnă

s-a așternut ploaia peste priveliște, arborii au dobândit podoabă de aramă, miriștea câmpiei lăsată-i de izbeliște, cheful și voia bună s-au mutat în cramă. mese îmbelșugate cu must și pastramă, cheamă pofticioșii la delicios ospăț, Toamna acoperă cu rubinie maramă, lumea ce așteaptă un dram de răsfăț. e festivalul merelor în târguri, taraful răsună sus în emisfere, licori spumoase stoarse din struguri, momente savuroase sunt gata să ofere. poeții romantici încrezători și siguri, poezia toamnei vor să îmi transfere.

bătrânul cântec din gramofon

lui Lucian, Tatiana și Teodora sunt departe acum bunii mei amici, singurătatea mă ține ca pe jar, timpul prea aspru mă bate cu urzici, frustrări și regrete macin în mojar. am rămas cu poezia care mă uimește, nu mă dezamăgește și nu mă trădează, dorul în inimă suspină, doinește, dar nobila lumină mă recompensează. cerul îmi vorbește precum un clopot, vrea să-i învăț legile din evanghelii, pe valea plângerii glăsuiește un șipot, vântul răspândește parfum de camelii. sunt bătrânul cântec uitat în gramofon, mesajul lui reverberează la voi în telefon.

iubire primenită în potirul cu rouă

timpul se scurge în mine- carnală clepsidră, gust bucuria zilei din verde farfurie, nu las să mă lovească a vântului furie, nici moartea hidoasă precum o hidră. iubirea mea toată se transformă-n poezie, chiar și norii mi se par copilăroși, eu nu m-am aliat cu demoni fioroși, zmeii din lumea mea sunt din hârtie. iubire găsesc prin iarbă și frunze, prin roua florilor prin curcubeu, printre gene mai scurg lacrimi de plebeu, să ude zâmbetul înflorit pe buze. lesne am înțeles că datoare îmi sunt mie, să împrospătez iubirea în magică alchimie.

confesiune (rondel)

în luptă cu năpasta eu am învins, floare la ureche moartea o să-mi pară, că dragostea nu moare m-am convins, face treptat infernul să dispară. mirabile stele cu speranțe m-au nins, imperfecțiuni lumina lor repară, în luptă cu năpasta eu am învins, floare la ureche moartea o să-mi pară. focuri năprasnice cu lacrimi am stins, grâul de neghină credința îl separă, cerul cu rugăciunea l-am cuprins, nutresc Hristos în lume să reapară. în luptă cu năpasta eu am învins, floare la ureche moartea o să-mi pară.