bătrânul cântec din gramofon

lui Lucian, Tatiana și Teodora sunt departe acum bunii mei amici, singurătatea mă ține ca pe jar, timpul prea aspru mă bate cu urzici, frustrări și regrete macin în mojar. am rămas cu poezia care mă uimește, nu mă dezamăgește și nu mă trădează, dorul în inimă suspină, doinește, dar nobila lumină mă recompensează. cerul îmi vorbește precum un clopot, vrea să-i învăț legile din evanghelii, pe valea plângerii glăsuiește un șipot, vântul răspândește parfum de camelii. sunt bătrânul cântec uitat în gramofon, mesajul lui reverberează la voi în telefon.