marți, 31 ianuarie 2012

INTRE REACTIUNI PSIHOSEMANTICE

in toate timpurile oamenii cu viziuni temerare au fost asezati in fruntea comunitatilor pentru a fi conduse, fara a fi cerut/premeditat acest privilegiu, au fost glorificate/zeificate in special pentru faptul ca viziunile lor nu au condus societatea prin riscuri si sacrificii pentru a obtine orice forma de mai bine de concreta siguranta si stabilitate. in contextul tematicii vreau sa dezbat fenomenele psihostiintifice care prezinta actualmente fascinatia societatilor pe considerentul ca fiecare in parte ofera o solutie salvatoare/vindecatoare. daca in tratamentul oferit de stiinta medicala fiecare prospect prezinta riscurile/reactiile adverse, in psihostiinta nici una nu pomeneste de reactii adverse . ca si cum toti am fi creati identici, ca si cum toti am avea acelasi sisteme de gindire. nici o psihostiinta nu pomeneste de faptul ca mintea gindeste si crede intrun fel foarte implicata in procesarea resurselor materiale, ca sufletul egal constiinta in alt fel implicata in starile exclusiv emotionale, iar spiritul cu totul diferit imbinind esentele subliminale ale celor doua gindiri si credinte. fara credinta o gindire nu inseamna decit reactie instinctuala, iar fara gindire credinta nu evolueaza. un sistem de gindire intro viata proceseaza un univers finit de informatii. poate fi un univers micro care tine de areal de familie de imprejururile comunitatii, de cultura impamintenita/ traditia mostenita, poate fi unul mediu care tine de cultura arta si educatia intro natiune, cu extensie spre un continent(multiculturalism) si evident un univers macro vorbind in toate cazurile de generalitati pentru ca nimeni nu detine atotcunoasterea. mirajul vietii democratice consta in faptul ca fiecare individ are conform vocatiilor libertatea de a lege calea de evolutie rafinata. Nici macar Iisus Cristos fenomen absolut special nu a garantat ca psihostiinta lui este valabila pentru intreaga omenire.
cred cu toata fiinta in stiinta suprema/stiintele concertate si ferm concentrate sa serveasca intreaga umanitate precum si toate naturile planetare intre care se desfasoara. in ultima vreme am aprofundat materiale/documente/carti din sfere oculte, diferite de dogmele si invataturile crestine, hinduiste,budhiste,moderniste. o filozofie facil perceptibila seduce, captiveaza, ofera cromatice orizonturi de intelegere.o realizare stiintifica este posibila prin aplicarea ideilor/conceptelor filozofiilor. conceptele/doctrinele filozofice actuale sunt elaborari si ramificari ale traditiilor stravechi.din pacate cunosterile stravechi ale civilizatiei carpathos sunt ingropate in uitare, desi fac eminamente referire la primordialitatea aparitiei omului pe planeta , civilizatie care supravietuit urmare confruntarilor intergalactice in planurile umanismului iluminist. studiile orientale au creat filosofiile mistice primite cu destul interes de societatea moderna occidentala. sute de carti cu experimente mistice au ajuns si in Romania.multiculturalismul este un concept al modernitatii care dezvolta imaginatia si constiinta maxim posibil, generind fenomenul de cuprindere a tuturor conceptelor existente . ezoterismul face trimitere in special la hrana cu lumina, dupa ani de studiu practicantii renunta la hrana obisnuita alimentind mintea si constiinta cu prana- hrana cu lumina- supa cuantica. apreciabil faptul ca fiecare autor isi prezinta metodele de lucru cu mintea sufletul si spiritul. se impun citeva importante majore intrebari
- poate fi o metoda yoghina practicabila de toti un panaceu psihognozic??? teoretic yoga il face pe om mai sigur mai stapin mai puternic in abordari in miscari in gindire fata de rivali si adversari. ma duce gindul repede la basmele ce le citeam in copilarie despre Fat Frumos care crestea intro zi cit altul in zece. curios de aflat pina unde este imaginatie temerara si cit este fabulatie tinind cont ca Fat Frumos se putea transforma si in urs ca sa se lupte cu spinul si cu zmeul si evident sa cistige. dincolo de fenomenul scriitoricesc unic, Mihai Eminescu da, a fost un colosal om total umanist si cu viziuni absolut temerare. nici dupa 150 de ani viziunile sale insa nu au fost aplicate. cum profetiile marilor initiati nu s-au infaptuit. omenirea pesemne se misca mai incet. oricum inainte de a pretinde indumnezeirea fenomenologia magica vizionarista profetica, omul trebuie sa demonstreze umanismul total in complexitatea problematicilor terestre.
- poate practica ezoterica -indiferent de cultura- produce riscuri prin erorile de interpretare, prin imprumut de informatii sa survina riscuri de incompatibilitate psihoerergetica psihognozica?
exista multe personalitati care de zeci de ani nu au mai consumat nici macar un suc de fructe nici macar o cana cu apa. impresionant, admirabil, sa poti avea sufletul si spiritul plin de pace si armonie numai si prin faptul ca nici o faptura animala, vegetala sau minerala de pe planeta nu trebuie sa fie sacrificata/ucisa pentru viata proprie. eu as vrea sa stiu in primul rind daca acest fenomen ajuta pe termen lung cu ceva umanitatea dependenta de sursele de hrana, majoritatea ei fiind obligata sa depuna efort fizic mare in desfasurarea profesiilor. daca aceste practici ajuta psihoenergetic mentalul planetar sa cultive armoniile, pacifismul, altruismul, de exemplu daca razboaiele vor fi macar diminuate daca nu sfirsite. stiu ca multe dintre practicile ezoterice sunt orientale, ca majoritatea tin de cultura tibetana, respectiv de extremele tibetului de zonele indiei si chinei. ar trebui sa avem oarecum cunostinta de faptul ca in acea zona rasar miracolele precum rasare griul intrun comp sanatos si bine ingrijit de gospodari, ca acolo apele sunt perfect limpezi intotdeauna, ca acolo oamenii se iubesc si se ajuta neconditionat. pentru ca toate zonele suporta aceleasi conditii meteo, pentru ca anotimpurile sunt pretutindeni bulversate, pentru ca naturile /regnurile toate sufera modificari nedrepte pretutindeni, tind sa cred ca practicile ezoterice sunt mecanisme subtile si profunde de manevra.
un concept stravechi romanesc foarte simplu si foarte pur totodata spune ca omul sfinteste locul.
o credinta majoritar concertata ar trebui sa determine un Paradis nu-i asa continuind in logica evolutiva.
in orice religie am cauta studia, este prioritar de aflat unde este supraomul/ Dumnezeul care interzice orice forma de violenta, singura calitate primara definitorie pentru conceptul de Om. oamenii chiar fara a fi inarmati se confrunta ideologic , economic, finaciar. clasele se separa se diferentiaza, dezvoltind ostilitati inimaginabile. dincolo de faptul evident ca practicantii s-au scapat/salvat pe ei insisi de la orice fel de tentatii fie pozitive fie negative, nu trebuie uitat faptul ca ele revin pe pamint intro alta viata si daca nu sunt vigilente spiritele pot avea caderi in subspecii. este stit faptul ca precum precit de inalt si viguros este muntele pe atit de mari sunt prapastiile din jur. Ellen Greve cunoscuta cu numele de practicant Jasmuheen, este autoare a citeva carti privind experimentarea prin practici yoga, qiqong, si reiki. marturisesc am studiat citeva din cartile ei, sunt fascinante. dar trebuie sa recunosc, indemnurile sale nu pot fi aplicate in sens real de evolutie, in primul rind pentru ca celulele organismului au nevoie de energii pentru a se transforma in sinergii, pentru ca simturile sa devina extrasenzori. doamne fereste nu vreau sa minimalizez nici un efort spiritual, dimpotriva vreau sa extrag informatiile majore total imperioase pentru studiul psihosemantic psihoenergetic. in masura in care bioenergeticieni fara a fi suspectati de impostura( initiati in stiinte supreme-ezoterice) pretind ca ajuta pacienti bolnavi deseori in faze capitale, in aceasi masura as vrea ca fenomenele de exceptie sa energizeze planeta care este si ea o fiinta vie cu mari afectiuni.biblia ssustine faptul ca isus domolea vinturile dupa ce le certa, apoi mrea se linistea si se limpezea, certa duhurile necurate din om si le gonea iar ele il implorau sa nu le ucida, intrau in porci iar acestia simtindu-se pingariti se sinucideau aruncindu-se in prapastii. se presupune ca mii de oameni au fost vindecati miraculos, avind fiecare grave anomalii, in special ale simturilor; orbi, surzi,muti, paralitici etc.
in zilele noastre anomaliile grave exceptind unele cazuri sunt perfect refacute de catre medicina. nu stiu nici un preot( practicant ocult) care sa fi creat astfel de minuni in zilele noastre, cel putin nu alunga demonii mai mult decit face un psihiatru un psiholog. pentru orice fel de minune este nevoie in primul rind de iubire totala . ramin pe pozitia in care am afirmat ca multi teologi sunt impostori in miza magiilor si fenomenologiilor,continuatori a unor practici ?ritualuri de pe vremea faraonilor, care aveau interesul major de a domina si controla o societate. admitind ca presteaza o profesiune de indrumator de dascal si atit, iar pentru acest lucru pretind foarte multe recunoasteri in valori materiale.

caut cu disperare beneficiile practicilor ezoterice in viata de zi cu zi a romanilor cel putin,( pentru ca la scara planetara lucrurile sunt si mai grave) si nu le gasesc, dimpotriva urmarind logica analizei mele veti observa de ce.
in urma cu 20 de ani doctrina ezoterica era necunoscuta in Romania. o data cu deschiderea granitelor au patruns in tara tot felul de initiati, in numerologie , in psihoterapii, in chiromantie, teorii ale numelui, teorii care ar putea descifra misterele cele mai adinci privind creatia lumii in special a omului.
tot atunci tara a fost invadata de intunericul provocat de crimele organizate, ca si cum acolo unde patrunde foarte multa lumina ea automat trebuie sa fie urmata de tot atita intuneric plin de fatalitati. apropierea de lumina hranirea cu lumina cunoasterii este aidoma este intrarea in cimpurile stiintifice universale. curiozitati complexe care o data satisfacute dau sentimentul ca apropie de omul de Dumnezeu. stiinta ezoterica pretinde apoteotic faptul ca Omul este biomecanism in dimensiunea informationalului Universal, detinator de porti astrale. prin initiere deschiderea lor ar reprezenta conectarea definitiva cu ierarhiile divine pina la Dumnezeu. alt criteriu important sustine faptul ca mina stinga este receptoare de energii ezoterice/ceresti, fenomenale, sacre iar dreapta este transmitatoare de energii. energii care sunt finalizate ca reactiuni psihosemantice de trecerea lor prin toate glandele /portile trupului implicit prin glanda inimii si in special prin glanda extrasenzoriala( a simturilor). astept cu nerabdare ca un Om astfel inzestrat cu totul performant in actiuni de umanism - salvatoare /creatoare. daca exista un om indumnezeit de ce ezita sa se faca public prezent sa ofere solutii de salvare a milioanelor de suferinzi in Romania, respectiv a miliardelor de suferinzi in intreaga lume. concept desi pare foarte elaborat este format pe argumentatia ca omul de la nastere progresiv percepe cuprinde, aduna , depoziteaza transforma informatii. mai amplu mai complex la maturitate constiinta le multiplica, le divide la esenta, tot procesul implica rezonante emotionale, puternice, implica deopotriva fanteziile imaginative care fara o baza reala totusi produce excitatiile emotionale uzind de capacitatile neuronale , dezvoltind vocatii sufletesti, imbogatind constiinta si nivelul ei superior hiperconstiinta. intreg procesul determinarilor ezoterice explica fenomenologia complexa a dezideratelor unui initiat, servituti si daruiri care converg prin extrasenzori la cimpurile cuantice- mentaluri colective micro si macro. am ajuns cu analiza in binecunoscutul orizont crestin unde umanismul atinge maximul calitatilor umane si cind se deschide poarta spre Paradis unde salasluieste o scinteie , o energie atomoiluminica din Dumnezeu. omenirea cunoaste un singur profil de supraom descris de religia crestina Iisus Cristos. inca nu am inteles de ce nu s-a salavt salvindu-se pe sime in zeci de ani ar fi putut infaptui pretutindeni in lume miracole. cu riscul de a fi in ipostaza lui Toma necredinciosul intreb daca era macar ca spirit nemuritor de ce nu s-a intrupat pentru ca omenirea avea disperata nevoie de viziunile si puterile lui si atunci si de buna seama azi la fel de mult ca atunci pentru ca omenirea s-a inmultit radical.
istoria religiei crestine specifica si citiva apostoli sfinti care o data initiati de Hristos au devenit faptuitori de miracole. conform teoriei evolutiei cel putin spiritele celor sfinti ar fi trebuit sa se multiplice multiform multidirectional multidimensional. genii stiintifice stravechi pot fi identificate cu spiritele vechilor sfinti, biserica pretinde ca spiritele lor sunt vii printre noi si chiar actioneaza direct in noi, creaza miracole de vindecare,prin actiuni de salvare, de inovare de progres in modernitate. numiti si ghizi spirituali ei indica partial calea catre cerul interior. pun o intrebare simpla, de ce ar forta o fiinta barierele timpului si spatiului pentru a se refugia din aceasta lume, pentru a ajunge in Paradis mai repede mai aproape de Dumnezeu, cind doctrina spune limpede ca omul nu poate invata astfel nu evolueaza decit trecind prin tot felul de confruntari/lupte psihosemantice si fizic. analizind de pilda un neadaptat din societatea romaneasca , el a spart/barierele legilor , a trecut ilicit granitele, a cerut azil politic sau social intro tara din occident in idea ca acolo viata promite confort paradisiac. in multe cazuri exilatii au suferit umilinte inimaginabile pentru ca nefiindu-le recunoscute pregatirile profesionale au ajuns sa mature strazile , sa menajeze toaletele ori bucatariile restaurantelor. cred ca nefericirea a survenit din cauza ca vibratiile unui om se construiesc de la nastere prin interactiuni cu naturile inconjuratoare, astfel ca soarta omului se formeaza conform unor coduri genetice. cu siguranta sunt foarte multi care in exil au avut succes dupa succes pentru ca au echivalat si raspuns profesional cerintelor. rezonantele energetice superioare se pot integra prin interferare cu toate nivelele societatii. cred explicindu-mi partial din logica divina, ca un om nerecunoscut, nepretuit, nedreptatit de o comunitate poate avea recunoasterea remarcabila intro alta comunitate unde se poate face util conform inzestrarilor cu care a venit pe pamint. cred ca egoismul poate induce un om la acte de tradare. poate trada familia,profesia, pe sine, si implicit patria in care s-a nascut cresut si format. setoasa d ecunoastere, foarte curioasa din fire si eu am practicat exercitii/ideologii din filosofiile orientale. dupa citeva luni de consumat cruditati am devenit anemica fizic,dupa analize mi s-au confirmat modificarile biologice,multe vitamine si minerale lipseau, aveam cresut nr de celule albe, lesinam prin casa la treburile gospodaresti, desi psihic eram mai activa, mai cuprinzatoare aveam constiinta extinsa maxim un jurul naturilor in jurul planetei . atinsesem maximul in credinta ca planeta terra este MAMA DUMNEZEIE, ca ea ne creste si hraneste pe toti, ca ea ne formeaza, ne tolereaza, ca in scoala ei s-au format oamenii pina la supraoameni si pina la indumnezeire. i-am inteles suferintele, i-am inteles splendorile, nu exista loc in universul acesta mai paradisiac decit poate ea oferi, daca nu este tradata, chinuita prin exploatari incorecte. in meditatii foarte lungi contopeam intreaga constiinta cu naturile ei, m-am alarmat cind am inteles la cite pericole o expune omenirea inconstienta ca in fapt grabit se extermina pe ea. am inceput sa simt in jurul cunoscutilor rezonante care erau urmate instantaneu de imagini despre zona in care si-au format temperamentul frecventele personalitatea, mai precis de zona unde s-au nascut. am stat linga oameni foarte bolnavi dar nu am putut decit sa-i consolez sa le alin gindurile vorbind despre miracolul pe care credinta in Dumnezeu si iubire absoluta in daruire absoluta le ofera. terapia prin vorbire face mult bine fara pretentia de miracol. terapia prin recunoasterea splendorilor a artelor, a culturilor este inaltatoare, ridica omul de pe patul de moarte pe frecventele efervescente ale vietii reprezentind un crez fenomenal in cea ce mama natura a creat spectaculos pentru oameni. vibratia care face minuni este a iertarii in primul rind omul trebuie sa se ierte pe sine sa se regaseasca iertindu-i pe cei din jur, crescind sentimentele pina la cordialitate- iubire si intelegere, acceptare ca unii pot fi mai intelepti mai norocosi mai fericiti evident mai realizati mai speciali mai celebri. marile inovatii stiintifice/ gnozice, ale umanitatii trebuiesc facute celebre pentru a fi recunoscute si impartasite cu majoritatea oamenilor.
in general oamenii se imbolnavesc procesind mizeriile psihice, invidii ura, repulsii, colericitati, rar din suferinte prin lungi nedreptati provocate de cei din preajma, da isist asupra faptului ca mai puternice decit contaminarea cu virusi sunt contaminarile cu sentimente intunecate, de teama de repulsie de ura. corpul biologic este creat cu sistem imunitar sa faca fata agresiunilor virusale, cum un suflet cit de cit evoluat poate face fata atacurilor psihoenergetice, insa pentru acest lucru este nevoie de educatie civica in codul moralei si onoarei. un spirit evoluat va sti sa cintareasca sa discearna sa deceleze pina la detalii informatiile virusi, fie artificiale fie diversiv impostoare.
in ezoterism exista o zona denumita a luminii intunecate, adica a informatiilor artificiale care la prima impresie au stralucire aparte, care eclipseaza precum basmele stiintificofantastice. ele se numesc informatii vampir, hacker, sparg codurile gnozice, bruiaza cunoasterea esentiala pina la scindare- implozia psihica. se mai numeste spalare de creer.
cind educatia civica este aidoma cu invataturile/legile lui Dumnezeu nu este loc de artificial de fariseism, de simulacru, viata decurge firesc ambiental cu toate naturile cu toti oamenii. pe chimul oamenilor naturali si sincer contopiti cu sensurile existentiale straluceste o lumina speciala. ea reflecta lumina interioara, vocea/gindirea lor rezoneaza blind niciodata grav. am inceput sa simt durerile lor biologice , erau in mare parte generate de dorintele materiale, sufereau ca nu aveau mai multe impliniri finaciare. am lucrat la o companie destul de bine remunerata comparativ cu alte servicii,am trait in preajma unor colegi pe care ura si invidia i-a doborit efectiv impreuna cu stresul/tensiunea maxima ca isi vor pierde slujbele conform programei de restructurare. colegii se urau pur si simplu pe fata, fiecare atribuindu-si intiietate apreciativa, pe criterii de vechime in sistem, de flexibilitate competenta. fara solutii de rezolvare rapida a nevoilor materiale nici o trimitere la intelepciunea strabuna nu satisface. oamenii terestri exclusiv sunt majoritari materialisti. promisiunea divina - trai de rai dupa viata de apoi- nu a fost bine primita, niciodata nicaieri, ceea ce nu poate fi neglijat in psihanalize.
nu puteam sa stau multa vreme linga cineva care avea cimpurile energetice rascolite. avariate de o gindire posedata de rivne de materialitate. prin aceste citeva exemple am vrut sa punctez beneficiile initierii mele in transcendentalism- concept absolut iluminist renascentist dar care nu creaza miracole nu poate alunga moartea daca este programata natural.iluminismul este o filozofie care nu garanteaza nici un miracol, sa se poata transforma apa in vin, pamintul in aur, gindul de fier in masina sau avion. bunaoara orice filozofie / cultura rafinata face omul mai senzitiv mai lejer mai liber mai stapin in activitati.
oamenii cu personalitate egocentrica nu pot fi orientati spre general cum nici spre extremele universale. nu se face binele cu forta daca nu se vrea iar oamenii nu au in cap o pilnie pentru alimentare, in comparatie de umplut goliciuni spre functionare optima cum se umple/completeaza rezervorul de masina . in ipoteza ca as fi un iluminat precum un luceafar unndeva pe un cer indepartat de terra eventual in alta galaxie, la ce ar folosi constiinta superioara, s-ar pierde in neguri si bezne intre gauri negre care agreseaza universul. ce este o fericire, implinire suprema detasarea de problemele planetare de dramele omenirii , daca prin capacitati fenomenale sa spunem eu mi-as salva spiritul propriu. scopul suprem este de a lupta cu toate greutatile existente in univers nu in minte si constiinta proprie, evadatii/ dezertorii pe cai viclene, necinstite, neloiale sunt in final judecati genealogic si colectiv si nu de a fugi de ele. sunt fericita cu adevarat ca nu prea tirziu am inteles ca singurul laborator/ ateneu/amfiteatru de evolutie din intreg cosmosul este Mama planeta, am inteles ca pentru nimic in lume nu as putea crede intro divinitate superioara ei. am inteles ca daca totusi exista divinitate superioara ei ii datoreaza evolutia. admitind teoria caderii din sacru absolut a citorva fiinte care au venit sa populeze planeta,( vezi ex Adam si Eva in religia crestina, precum alte referiri in religii diferite ) dar care sub supraveghearea divina pot fi corijate, indrumate cu scop precis de a recupera invataturile supreme pierdute, nu inteleg de ce trebuie miliarde de oameni sa treaca prin chinuri de infern pierzind astfel toate incataturile despre umanism pacifism altruism , iubire neconditionata. mai ales am inteles ca organizindu-mi mintea pot milita si pleda in scris pentru visele umanitatii stiintifice artistice geniale, , pentru pace liniste si cordialitate, pentru dorinte expres care pot fi transpuse in realitati firesti de context modern, am inteles ca oamenii accepta comunicari cind le sunt respectate nevoile principiile, prioritatile . am inteles ca as putea muri pentru ca apoi planeta si tot ce ador in cimpurile ei spirituale sa traiasca. am intels ca Principiul Iisus Cristos este in fapt un spirit de filosofie iluminist renascentista care s-a initiat in spatiul carpato dunarean in perioada de pribegie. am inteles ca toate valorile culturale a strabunilor de la Zamolxis, Kogaion, Hiperion, Deceneu in secole de succesiune cu intelepti ca Strabon , Socrate, Aris, Aristtofan, Aristotel Platon Solon, Solomon Herodot si multi altii reprezinta averile nepretuite ale natiunii noastre chiar daca in acceptiunea ulterioara omenirii sunt recunoscuti ca getodaci. invataturile lor au fost raspindite cu dragoste in libertate ca si in exil ca si in captivitate. Petre Tutea un miracol uman, a iubit natiunea si cind ea inconstienta prin segmentul bisericii si politicului aberant l-a trimis in puscarie. de acolo a scris faceti exercitii de admiratie pentru naturi si pentru Dumnezeu.... este filozofia umanista a sacrificiului suprem tot ce este mai jos este nedem de Mama dumnezeie, de sacru... in reste filosofiile ezoterice inunda mintile ca betie de cuvinte, de idei, intrucit paradisul abia incepe sa se contureze. pentru ca doar de citeva sute de ani omul se chinuie sa iasa definitiv din carcasele ferocitatii fiecare reprezentind un prototip de animal. stiinta care merita toata admiratia este parapsihoenergosugestia, efect maxim eficient dupa efortul curat si sincer al eliberarii mintii de prejudecati, de fals, de simulare, de minciuni, efect al controlului perfect asupra informatiilor pe care le proceseaza. pentru o intelegere mai exacta a fenomenului planetar folosesc o figura de stil, un film de razboi si de atrocitati, de zgomote de arme de strigate care se desfasoara pe un fundal sonor din cea mai aleasa muzica stelara. ? care ar fi efectul, incantatia generata de muzica sublima care sensibilizeaza pina la lacrimi, care mistuie intreaga minte ingrozita de dramele existentiale in masura in care decorurile naturale ale planetei se umplu de singe sacrificat, de fum de acizi, de otravuri, sunt supuse crimelor o data cu fapturile ce nu mai seamana de loc cuprofilul uman. bine vor spune unii, aceasta omenire pe care o judeci, detine un proces tehnologic absolut fascinant. la ce folos atita tehnologie in materialitate daca in procesul gnozic homosapiens dezvolta prototipuri de extraterestri irecongnoscibili intre ei, intolerabili, disptreuitori necrutatori. pentru ca fara a exagera umanitatea a dobindit in diversitatea ei multiculturalismul de jungla. deasupra animalelor care se simt pe planeta ca intro uriasa autoservire, sunt intradevar citeva gratii de pasari si fluturi fara nici un pic de negativitate. daca ar fi sa identific ezoterismul in fiintele naturilor m-as rezuma la maretia blajina a arborilor. prolifica viata si aerul, apele si mineralele, lumina si caldura acolo unde umanitatea le bulverseaza. arborii au insa radacinile adinc patrunse si consolidate in planeta.
Omul sistem de gindire liber, flexibil, este deopotriva fabrica , centrala energetica nucleara, este si o piata virtuala de desfacere.
doctrina suprema a evolutiei umaniste(religia) emite convingeri ca omul este programat sa dezvolte sacrul primordial, devenind el insusi un programator divin. in actiunile sale el solicita ajutorul devin, astfel putem intelege ca programeaza divinitatea sa participe la actele de creatie. prin comparatie minimala o fabrica/uzina falimentata intra in culpabilitatea exclusiva a conducerii, se datoreaza iresponsabilitatii managerului/directorilor insa deopotriva poate fi vina produselor lipsite de calitate de calitatea produselor raspund si managerii/executivul si executantii dar si cei care au livrat materialele de lucru. o societate falimentata se datoreaza sociopoliticului, nu putem invinui nici naturile nici produsele naturale nici pamintul nici cerul , elita a fost intotdeauna responsabila cu demersul societatii. elita a fost absorbita in politic, astfel ea serveste materialitatea ucigind spiritualitatea. elita se regaseste in confortul material pentru care a impus o revolutie singeroasa, si nu se regaseste deloc este moarta ca spirit. doar un spirit se poate raporta la sacru astfel la Dumnezeu, fie el numai un stramos al neamului indumnezeit ....o lume bulversata falimentata in mari segmente vitale se datoreaza ineficientelor de gestionare si organizare a lui Dumnezeu? putin probabil insa la aceste perceptii fac trimitere marile dezamagiri ale umanitatii educate/formate in spiritul credintei intrun Dumnezeu ATOTPUTERNIC_ ATOTCUNOSCATOR, ATOCREATOR ATOTIUBITOR ATOTSALVATOR.
onoarea unui medic genial se calculeaza dupa onorariul oferit? s-a demonstrat ca nici un specialist in Romania nu se mai maguleste cu termeni de onoare recunostinta remarcabilitate majestuoasa toti pretind bani foarte multi pentru serviciile oferite, am asitat la situatii cind pacienti in stare grava au fost refuzati, cind mortii in familii sarace nu au fost inmormintati , cind cei care in culmea disperarii s-au sinucis, nu au avut parte de atotiubirea iertatoare a bisericii, ( de slujbele care teoretic linistesc un suflet). daca religia care se impune ca o scoala a sacrului isi tradeaza principiile,cum se pot impune ca forta credibila alte institutii??? omul prin confortul si volumul materialitatii poate fi identificat ca un personaj puternic creator. este un procesc sacru faptul ca un spirit se arde/consuma pentru a se extinde in afara sa in materie? nici macro si nici individual o fiinta nu se mai poate situa in evolutie intrinseca semantica spirituala, intrucit se reflecta extrinsec prin progresul dezvoltarii materiilor, iar dupa un timp materiile se demonteaza se distrug , eventual se recicleaza. prelucrat etimologic in esenta infinitului un atotputernic, mie imi sugereaza faptul ca nu poate pierde nimic sacru nici macar energia slaba diafana in fata duritatilor/asprimilor extreme. daca totusi pierde , de fapt este pina la detaliu totul este gindit pentru a cistiga intro alta reactie semantica. stiinta ezoterica pretinde /vehiculeaza ipoteza ca lumea respectiv oamenii reprezinta mai multi zei, si intrucit ei sunt in razboi de dominare a universului evident si oamenii prin comportament beligerant , prin strategii de exterminare servesc vointa zeilor.
multe dileme, multe confuzii, multe necunoscute ma determina sa cred ca pe de o parte stiinta ezoterica face speculatii fanteziste, pe de alta parte converteste un cimp informational de prejudecati si in foarte mica masura foloseste artele clasice ale impresionismului si iluminismului. forta ei formatoare/educativa, morala apriori sacra este vag/insuficient tangibila vizibila,de colective micro si macro deoarece in lumina stiintei superioare ca sinergie evoluata ar trebui sa persiste o eterna pace, o eterna iubire, o eterna armonie. faptul ca ciclic ideologiile se darima precum si sistemele de organizare, adica societatile sunt reduse la zero mereu, obligate sa refaca din ruine si colaps o societate ma convinge ca viata fluctueaza intre hazard si ordine aleatorie. Sacrul nu este paradigma, o fragila axioma expusa logosului divin in dialog cu salbaticul omniprezent. este un paradox urias, omul este incapabil in multe locruri in multe feluri, il programeaza pe Dumnezeu sa il perfecteze , sau dimpotriva omul este programat. de necontestat bataliile pentru piine pentru bani pentru putere au crescut s-au inmultit, s-au amplificat intro diversitate ingrijoratoare. pentru confortul material omul isi indatoreaza sufletul pe inca o suta de ani dupa moarte, astfel bancile marilor bancheri vor constringe si viitorul urmasilor pe citeva generatii. nu doar prezentul a intrat in crize, ci si viitorul se prezinta instabil. crizele mondiale ma ingrozesc pentru ca demoleaza mari filoni ai inteligentei umanismului dar si stiintifici.cum putem vorbi despre sacru daca umanismul inca tine de o betie de cuvinte, ideologii pe post de elixir, vectori alunecosi de visare/iluzionare , vectori de abstract. vectorii solizi intro societate sunt puterile iar puterile sunt rapoarte economice monetare. idei care nu s-au materializat care nu au contur de concret de ferm, de stabil longeviv sanatos de imuabil. Dumnezeu nu poate fi decit un vector de certitudini de acuratete vitala.
Cum poate avea Dumnezeu un dialog cu omul in primele faze de domesticire? tot asa cum un om poate avea un dialog cu lupul in fazele de dresura. insa nu este vorba de un dialog ci de interpretare a unor aspecte din comportamentul lupului. prin infometare, prin inocularea fricii de bici lupul se poate domesticii, insa nu se stie in cite mileni poate sa devina un ciine bun de paza, loial si devotat servirii.
daca ar fi programata in scop sacru intreaga omenire pesemne ca toate tranzitiile intre societati de organizare s-ar face din ideal in alt ideal.orice lucru bun uman prestabilit care ofera liniste emotie de implinire este un factor mai inalt decit bunul oferit de un element stabil material- este de facto un ideal.
? ce este ideal in faptul ca virfurile societatii depoziteaza avutii materiale in constiinta, ca avutiile gnozice constituie un numar mare de exploatari a celor slabi. in umanism cu ghilimelele de rigoare s-au modificat doar formele de sclavie, daor sursele de exploatare au fost selectate , apreciate, restul au fost lasate in plata domnului adica la dispozitia hazardului. intro majoritate de convingeri se subintelege ca toate clasele de jos si pina la virfuri depoziteaza in suflet preponderent amaraciuni, zbateri, lupte, pentru citeva bucurii existentiale. nu se pot numi revelatii, nu se pot numi suprematii de intelegere. ce factor de excitatie reprezinta amaraciunea in dimensiunea macroinformationala? se poate asemui cu un vulcan care mocneste vreme indelungata inainte de a rabufni si emana lava, se poate asemui cu un cutremur terestru urmare asimilarii de prea multe energii neconventionale negative. da gindul este o energie, o intreaga gindire este o sinergie un cuantum psihosemantic. poate fi unul absolut atomoiluminic , poate fi unul cu valoare materiala, dar poate fi si o energie care arde ca o lava, ca un mort in flacarile purgatoriului.
in lupta dintre slab si dur, pozitiv si negativ omul trebuie sa degaje Binele, un numar de bine, in algoritm sacru conform logosului interactiv intregeste Sacrul. in constructie Sacrul , admitem este o temelie de lupte si de sacrificii , demonstrat de istoria religiilor. Divinul se construieste pe filonii absolutului.

intre teorii si practica intre doctrine si realitate facind un raport, el trebuie sa reflecte situatia/starea unui individ in faza micro, a unei societati in faza macro.
realitatea societatii ramanesti graieste limpede ca lipsesc cu desavirsire vointele de flexibilizare a sistemelor de gindire. lipsurile primare sfirsesc in batalii corp la corp, la primul nivel al societatii, la al doilea nivel o ideologie a distrus in plan material industrii in cel spiritual convingeri elementare despre bine frumos, armonios. nobletea si generozitatea sunt virtuti pe hirtie, au disparut daca vreodata au rasarit si existat in peronalitati marcante din istorie si cultura. curajul devotamentul de a servi patria a disparut, este un apanaj al salbaticului disperat.
o masa de orgolii variate ajunse la putere a inceput sa distruga tot cea ce parea initial calitate de omenie. la al treilea nivel responsabil cu educatia cultura si sistematizarea valorilor materiale si spirituale mai sunt inca elemente implicate sa demoleze absolut tot ce s-a infaptuit in citeva decenii. sa anihileze constiinte care s-au insumat in citeva milenii pe mosteniri stramosesti. azi o majoritate considera ca un banut are valoare tripla fata de un salut o imbratisare cordiala. viciul interesului a creat o lume sumbra beznetica oripilanta. nimeni nu mai crede in nimeni cu adevarat. fiecare individ cu lumea lui cu orientarile proprii este singur in fata a mii de pericole care vin si tisnesc de pretutindeni. escaladarile pe un virf arata limpede in sociopolitic, ca nimeni nu mai vrea sa coboare sa i-a pulsul primelor nivele,sa ordoneze, sa repare sa vindece, sa modernizeze, efectiv virfurile ignora chaosul pe care l-au creat in mari segmente. cum de altfel arata ca fiecare cu propria sonda extrage de la baze tot ce se poate. amintind orice alte detalii de ineficienta sociala intru continuitate de progres, ca o concluzie, programarile sunt conforme cu ideologia junglei. este un spect de regres grav, este un spect de gaura neagra in dimensiunea informationalului. cuvint impotriva altui cuvint, voce impunatoare peste voci stinse, valuri zgomotoase , viscoase se misca peste un neant adinc si vast. nu mai este persuasiva vointa colectiva de a servi sacrul deci nici pe Dumnezeu. mii de ani de credinta in Dumnezeu redusi la zero. Sacrificiul stramosesc desi a existat este anihilat in concepte beligerante extraterane, este diminuat pina la nulitate. fenomenul apocalipsa este privit cu tot mai multa detasare, cea ce sugereaza dincolo de nepasare/ ignoranta , dincolo de neputinta, o acceptare a complicitatii la variate vinovatii.
revoltele in strada invoca redobindirea drepturilor diverse , altfel spus reprezinta solicitarea intrucitva a tuturor de a stapini statul si avutiile lui. bine dar statul si avutiile lui am fost toti impreuna si fiecare in parte separat. Am fost orbi si surzi la semnalele unor voci ca se fura statul, ca ne fura suflete, ca se ucid principiile vietii primordiale in ale umanismului. intro expresi simplista as spune ca impreuna la revolutia din 89 am facut un pas timid inainte dupa care am facut 70 de pasi inapoi distrugind cu bunastiinta ori cu nestiinta tot progresul pe care l-au programat stramosii. anomaliile intre anotimpuri, anomaliile intre regnuri si specii sun determinate de gravele dizabilitati ale umanitatii. Este insa prea mult spus Umanitate iluminata. organizatiile de iluminati s-au dovedit a fi impostoare. 90 % din oameni slujesc 10% monstrii ai capitalismului necrutator.
am fost fascinata de gloriile stiintifice, am fost sedusa de arte si cultura, am fost expusa unor mari vise, unor atare idealuri. m-am inselat amarnic crezind in religii puternice multiseculare. constat foarte tirziu ca au fost rivalele inraite a stiintelor si artelor . impresionismul impreuna cu iluminismul intro doctrina evolutiva s-au dovedit fantezii foarte rapid trecatoare/coboritoare la bazele materialitatii. genialii stiintei ultimului secol au avansat rapid pina la o bariera a timpului creator. au lasat programe de aplicatii pentru toate nivelele societatilor. pesemne au crezut ca vor fi urmati de clasele sociale conduse de ierarhii demne, loiale progresului material si spiritual. au fost puse in situatia de a face fata marilor crize care domnesc in toate popoarele, dar mai ales au fost puse in fata pericolelor si terorilor cu multe fatade. intreb cu rivna, in atita stiinta in atita munca pentru modernizarea lumii, in atita efervescenta de acuta armonia cum de s-a interpus aspectul distructibil, moartea nenaturala. in fiecare clipa undeva pe glob este un razboi, in fiecare clipa cineva moare nenatural.in fiecare zi o stea este inghitita de bezna, astfel sacralul constind in formatiuni de lumina sufleteasca este incert , instabil. cu totul efemer. Tin oare aceste lucruri de incapacitatea divinului de a stapini reactiile creatiunilor sale. in opinia mea cred ca in urma cu citeva zeci de mii de ani societatea de atunci s-a programat in a deveni indumnezeita avind ca reper Creatorul din imginarul universului. de atunci fiecare impotriva tuturor dar si impotriva sinelui s-a deprogramat. metamorfzele sufletelor omenesti sun reflectate de speciile animalelor care impreuna adunate rezulta ca domina in libertatea salbaticiilor.zadarnic gindeste omul gratia unei flori in momente de singuratate daca in celalat musca precum sarpele plin de venin.zadarnic s-au unit popoarele/comunitatile daca mai apoi in conflicte de idei de principii cetatile nationale s-au zguduit din temelii, locuitorii dedevenind distructivi, vandali, hoti, jefuitori, lenesi, cersetori, impostori, nepasatori. divizarea unui colectiv in nulitati este demonstrata zi de zi inca din nucleul de baza familia. zadarnic au fost exploatate riurile si apa adusa in case nu mai spala nici mizeriile trupesti, zadarnic lumina in casa adusa nu mai ajuta la studiu intrinsec si extrinsec. pentru ca lumina adusa in case programeaza omul in cimpuri informationale extremiste. toate indeparteaza de sacru atunci cind nevoile secundare( materialitatea cu toate anexele periculoase) strivesc nevoile sufletesti.
consider ca elita ezoterismului precum si cea a religiilor ar fi mai utila in profesiuni si specialitati vitale, pentru a demonstra cu argumente inatacabile ca reprezinta INTELIGENTA CREATOARE SI SALVATOARE. pragmatismul sanatos va conserva toate resursele primordiale, le va aborda sistematic in proiecte de dezvoltare moderna care sa serveasca intreaga umanitate .abia atunci cind toti oamenii vor beneficia de geniile stiintifice se va putea pretinde ca umanismul intro extrema culturala(ezoterica) este absolut si total, cucerind glorios dimensiunea sacrului divin. parte a metafizicii ezoterismul la extremele polaritatii sunt fara tagada periculoase deseori fatale. metafizica este disciplina sufletului. evident in misterele sufletului se ajunge anevoios prin practici constante.
amintesc si citeva din pericolele mai mari care pot fi generate de practici ca transa, teleportarea sau indepartarea de corp prin extinderea constiintei in sfere neadecvate sistemului de gindire. am sa dau un exemplu concret de fatalitate prin practici neconventionale. Moartea lui Dan Seracu, un tinar care initial a fascinat auditoriul si cititorii prin citeva carti de referinta. am participat la o sesiune de prezentari privind un grupaj de fenomene paranormale. el pretindea faptul ca unele metode de autocontrol si inducere a sistemului de gindire intrun nou orizont de perceptie au rol de a stabili noi convingeri noi valori care pot transforma fiinta intr-un fenomen.sustinea ca acest gen de practici sunt tinute in secret de organizatii secrete , ca au folosit exclusiv sistemelor armatei si de spionaj. ulterior am aflat ca foarte multi practicanti in extinderea constiintei au murit in conditii suspecte. un autor de carti bestseller in fenomenologie american, a murit in timp ce a intrat in transa pe un vas in mijlocul oceanului. cel putin capitala devenise o piata de desfacere cu carti si reviste despre fenomenologie, mii de tarabe in piete in statii de metrou, de masini, in statiuni oriunde in locuri de mare aflux, aveau la vedere carti care pretindeau miracole si minuni. interesant si major apreciabil faptul ca nu se gaseau in librarii, ceea ce confirma vigilenta ministerului culturii. edituri particulare evident s-au imbogatit ca acest gen de materiale care trezeau un interes nou, aparte. nici nu cred ca si-ar asuma vreodata riscurile la care au supus cititori, amagirile si dezamagirile ulterioare.
sistemul imunitar este stiut ca detine controlul asupra intregului corp biologic, insa nu este stiut aproape de loc faptul ca tot el controleaza cu o glanda speciala absolut toate emotiile. emotiile sunt gindiri, convingeri, care rezoneaza puternic mediu sau minim in constiinta.
daca un vlastar tinar este scos din mediul sau de nastere si crestere, si dus in alta zona geografica are sanse egale sa se adaptaze si sa creasca pina la maturitate cu ceilalti pomi din jur, insa este posibil ca sa nu se poata adapta cu mineralele si clima , astfel sa moara.
mozaicul gnozic construit de practici taoiste , vedice, samane, budiste, indice, este pe cit de previzibil pe atit de neprevazut. una este studierea unei culturi in scopul comparatiei si cu totul altul sensul aprofundarii si extragerii de esente, fara discutii nu pot fi asemuite cu retetele de bucatarie in care ingrediente europene pot fi amestecate cu cele orientale, africane, indiene, in final sa ofere delicii inedite. omul functioneaza intrun angrenaj de rezonante si frecvente, genealogice stravechi, convertirea se produce conform evolutiilor de climat si substante energetice. psihoenergetic fiinta indepartata de origini este obligata sa suporte transformari radicale, fiind legata absolut pe toate frecventele de pamint de aer, de ape de clima de naturile in care s-a nascut si format.
in agricultura romaneasca, in traditie straveche sanatoasa, a intervenit o practica necesara, o obisnuinta ca la citiva ani sa se cultive in loc de griu , rapita ori trifoi de exmplu,in loc de orz si ovaz de cartofi , varza ori sfecla, alternantele produselor pe parcela fiind necesare intrucit pamintul este solicitat si vlaguit de minerale, pamintul reciclat permitind apoi un maxim de recolte. este o perceptie de reenergizare dar numai cu produse originare. cei care au folosit produse din alte zone au apelat si la factori de ingrasare sintetica, periclitind si produsul si pamintul cu elemente chimice nocive. intreaga lume stiintifica resimte efectele nedorite ale culturilor artificiale, este bine ca nu foarte tirziu indeamna agricultorii sa se orienteze spre produsele bio, ecologice, finantatorii straini sunt si cei mai lucizi consumatori, doritori de produse sanatoase sponsorizeaza cu bani multi si nerambursabili fermieri si agricultori.
intre principii psihosemnatice constiinta omului respecta aproximativ aceleasi reguli si demersuri in deplina naturalete.
constiinta care este obligata la modificarile majore pe termen lung risca sa nu se mai poata regasi in esentialitatea primordiala. de pilda un copil european care se naste in China se poate adapta fara probleme insa parintii sai vor procesa emotiile puternice, dor, deficienta de comunicare de intelegere, singuratate, amagire, dezamagire, sacrificiu de suflet/ de hiperconstiinta/spiritualitate in detrimentul inteligentei biologice.


repercursiunile negative nu pot fi contabilizate cu exactitate, desi ele sunt in crestere si foarte vizibile, nu pot fi trecute cu vederea dezradacinarile romanilor, instrainarile, dezbinarile, disensiunile, tensiunile tulburatoare ale gnozelor.
sinuciderile nu apartin conceptual poporului roman, apatia, dezinteresul nu reprezinta stramosii nostri care au cautat permanent solutii de iesire din problematicile saraciei, de evitare a luptelor si bataliilor cu alte natiuni, de caparare si inabusire a altor culturi. in poporul roman stramosesc nu au fost posibile de imaginat ca temperament reprezentativ lenea, jaful ticalosia, hotia- dimpotriva harnicia, inventivitatea, daruirea, generozitatea, pacifismul de la clasele de jos pina la virfurile principatelor/ voievozilor au fost virtuti care au cucerit si fascinat.
ar fi pacat ca niste interese absconse in sfere de marketing care imprastie produse materiale dar si culturale/spirituale sa inabuse calitatile virtuale ale poporului getodac.
caut de zeci de ani rezultantele superioare ale practicilor amintite vizibile in citeve exemple de traitori in Romania. nu intrevad nici un fenomen miraculos, nici macar o minte ilustra care sa ofere solutii unui popor chinuit si hartuit din toate puterile culturale, finaciare, economice. vad insa specialisti care din cind in cind cu multa timiditate apar la televizor( sursa cea mai rapida de informare multidirectionala)sa mai repare cite ceva din stiintele clasice in fizica, chimie , medicina, agricultura, educatie. nu am exagerat nici o clipa cind am simtit grav ca Romania a fost invadata de forte oculte care au voit sa o extermine sa o ingenunchieze, sa o transforme intro masa de cersetori. hai sa fim realisti in analize si psihanalize la suprafata si in subliminalul colectiv, astfel suntem o masa de cersetori la mina si mila finantatorilor mondiali. identitatea noastra istorica stiintifica este in agonie. nu mai stim ce suntem cine suntem si incotro ne tirim zilele pentru ca nu se poate vorbi de mers vertical pe doua picioare. Romaniii se tirasc de la o zi la alta de la o grija la alta asteptind un sfirsit al cosmarelor de zi si de noapte. daca ma uit la vanitatea exacerbata a lui mircea badea practicant de yoga si arte martiale imi dau seama ca este unul dintre cei mai inversunati dusmani ai carecteristicilor temperamentale romanesti. el se crede buda, zeu, ori ce forta cognitiva se crede in timp ce majoritatea romanilor reprezinta pentru el prostimea. in definitiv el serveste lustruind ghetele si imaginea unui tradator securist, unui oligarh nedemn de a merge pe acest pamint romanesc. un alt dusman al neamului satanic fara dubii a devenit crin antonescu, inveninat maxim de ponta, si el inveninat de nastase, de mitrea de toti bastarziii cerului si pamintului romanesc.
ferocitatea constiintei egocentrice si vanitoase din exemplele amintite s-a inmultit in ultimii 20 de ani- incit oamenii se jefuiesc pe fata de idei de sentimente, de emotii, de sperante.ca mircea badea elemente sosie sunt vizibile si la alte televiziuni, sunt gindite efectiv sa bulverseze maxim tot ce ami ramas nelaterata in gindirea romaneasca, in asteptarile neamului privind normalitatea reflectata prin efort depus zi de zi in munca si gindire, nu asteptarile cu gura cascata sa ninga sa ploua miracolul fenomenologiilor pomenite de sacerdotii vrajitoriilor.
meditatia cu sinele il face pe om sa inteleaga, cit ii este plapuma de mare, cit este ograda de ordonata, cita intelepciune are in el pentru a face fata nevoilor impuse de familie si societate.
am si eu un vis urias, toate nearatarile umane/ stafii, strigoi, vampiri cu gnozele lor morbide infectioase cancerigene, care nu apartin stramosilor si culturii neamului sa-si i-a catrafusele si sa se care cu toate avutiile acumulate nemiscind nici un deget.avem nevoie de linistire a tulburarilor sociale, avem nevoie de regasirea semanticilor originale, avem nevoie de spitale, avem nevoie de scoli, avem nevoie de oameni cu simtire romaneasca. scandalagii, diversionistii care servesc interesele absconse ale oligarhilor sa amuteasca, ma rog sa amuteasca sa nu mai vorbeasca in veci despre ce este bine si rau in neamul getodacic.

miercuri, 25 ianuarie 2012

DESPRE RAZBOIUL CIVIL AL PUTERILOR STATULUI.

( sau despre deprogramarile si deturnarile puterilor )
una din cel mai nobile puteri de care omul poate beneficia si cu care se poate mindri este Dragostea. puterea dragostei este creatoare in sistem biologic, respectiv fizic material. din primii ani de viata dragostea trezeste sufletul , il creste il formeaza, il alimenteaza cu bucuriile fiecarei zile selectate din mediul naturilor inconjuratoare. la maturitate dragostea fizica impreuna cu cea a sufletului trezesc si cresc. alimenteaza si formeaza IUBIREA care este puterea spirituala, este mecanismul indestructibil al Hiperconstiintei- este atot puternicie in dimensiunea sacrului. trei energii intro fiinta ilustreaza acest fantastic potential sociouman. la un moment dat acest minunat sistem tehnopsihoenergetic returneaza naturilor care l-au format produsele proprii in principiile daruirii respectului, nobletei onoarei, generozitatii. unde nu este dragoste nu pot creste virtutile umane, este ariditate, micime senzitiva, saracie emotionala, asprime,impietrire, egoism feroce, salbaticii, neviata in sens umanist- instinct brut propice animalelor -cliseul prezentat succint ilustreaza opusul dragostei - moartea potentialului ei extrasenzorial. unde se aduna mai multe fiinte fara dragoste incep conflictele, incep revoltele, bataliile, razboaiele. procesul de dezumanizare in stiintele neconventionale pe baze neurologice/ filologice/filozofice se numeste metempsomatoza. dragostea nu poate fi redusa la instinct primar, la nevoia de sex, la nevoia de ajutor si sustinere , la exploatarea oportunitatilor. acest comportament este exclusiv animalic. un animal cind nu poate ucide respinge din mediul sau elementele pe care nu le poate exploata, la vreme de crize isi ucide si membrii familiei. o bogatie de informatii exista in lume despre teoriile sufletului, in variate directii evolutionist care elucideaza deprogramarile genetice- caderea din specie in subspecie- sau caderea din paradis in infern mentionata in cartea cartilor. paradis este pace conceput spiritual ca o dimensiune metafizica de absoluta liniste cooperare armonie perfecta intre toate esentele naturilor fiecare cu energia magica si spectaculara distincta. Dragostea in orice dimensiune fizica, spirituala, metafizica- hiperionica este eminenta sacra.

in general deprogramarile si deturnarile de la planurile si obiectivele intiale individuale se datoreaza unor accidente in sistemul de gindire, unor devieri urmare derapajelor, nu in ultimul rind unor mutilari. in cazuri de posibil faliment institutional sunt premeditate reprogramari prin reconversie, un sistem tehnologic poate fi readaptat, un sistem biologic poate fi remediat cu vointa si pasiune profesionala. unde este pasiune vointa creste cu atributele dragostei. in criterii individuale micro biologice, cind un sistem boicoteaza alt sistem obligindu-l la rindu-i sa blocheze alt sistem , rind pe rind functiile intregului bulversat sunt fortate impinse la colaps. aidoma se petrece colapsul in sistemul macrosociologic.
periodic de-a lungul istoriei puterile adverse s-au razboit pina la decimarea elementelor care s-au opus controlului si supunerii, pina cind intro coalitie/tratat mizele razboiului erau satisfacute. obiectivul principal a fost de a creste masele de sclavi, sa trudeasca pina la moarte pentru nevoile puterilor stiut fiind faptul ca in teritoriul romanesc s-au aflat si bogatii terestre si mase de lucru usor de exploatat.
pina nu de mult de Romania cu resursele ei si a societatii au tras in toate directiile forte ostile, rivale intereselor ei. nu voi dezbate in acest articol minunile fenomenele de eroism prin care a rezistat sa nu se decimeze sub imperii straine. nu voi dezbate pierderile de teritorii pentru ca locuitorii lor au ramas in esenta romani cu virtutile romanesti consacrate, pentru ca si din partea lor ar trebui sa existe semnale ca isi doresc revenirea in constitutia teritoriala romaneasca. ar trebui sa manifeste proteste impotriva celor care ( tinindu-i in sclavie cu fata/masca moderna)se opun vointelor generale de reunire cu patria mama. voi dezbate un alt fenomen fatal centrat si concertat in societatea romaneasca pe cit de amplu pe atit de incredibil respectiv scindarea sistemelor intelectuale, fragmentarea certitudinilor de progres clasic si socialist , macrodezbinarea credintelor si convingerilor postmoderniste. un fenomen malefic in care mor conceptele dragostei, mor virtutile umanismului real, inlocuite cu artificial, cu gestica rigida, cu mimetica, cu robotizare. pot trage concluzia ca forte oculte mondiale in cooperare cu cele de bastina si-au propus/premeditat sa transforme societatea intro masa de sclavi. pot trage concluzia ca unii politicieni din vechile structuri bolsevicocomuniste au planificat recucerirea puterilor economice daca le-au pierdut pe cele politice, pot trage concluzia ca vechile structuri de securitate si armata care au generat infaptuit si finalizat revolutia continua prin alte mijloace sa exploateze societatea civila intro umilinta incalificabila nicaieri pe glob intilnita. pot comenta acuzativ de interese in control si dominare forte de influenta capitalista occidentala privind orice potential economic, cum pot dezbate cu argumente ca forte oculte externe au intervenit puternic in deturnarea societatii de la crezurile si convingerile originare la cele straine si foarte indepartate de traditiile stramosesti. ca o culme a dramelor pot aduce argumente ca forte malefice au incercat pe toate caile distrugerea resurselor nationale, agricole, silvicole ,piscicole, ma refer la mii si mii de tone de deseuri toxice care au fost imprastiate in unele regiuni. intro concentrata imagine de stil se poate ilustra ca fiecare din cuiburi de viespi raspindite, nu in calitate de protectori ci de trintori pe linga stupii de albine au socotit ca pot forta albinele sa dea mai multa miere, in special o data cu inmultirea viesparelor razboinice si rebele, ori daca nu ofera productia ceruta de lacomii, atunci sa moara fara sisteme de aparare, lasate sa se chinuie inntre elemenete toxice. privind in toate planurile si directiile institutionale vom descoperi pierderi, ruine, drame nedreptati, urmari ca de pe urma unui mare razboi in care toate sunt bombardate si rase de pe suprafata pamintului. razboiul civil este mai perfid decit razboiul propriuzis, pentru ca initial nimeni nu identifica imediat rivalul, criminalul viselor dorintelor aspiratiilor sale. un razboi se sfirseste cind unele parti obosesc ori se epuizeaza, in cel mai bun caz cind partile cad la o intelegere. razboiul civil insemnind lupte radicale de particularitati intre ideologii economice politice, financiare, stiintifice, poate dura zeci si sute de ani in timp ce unele segmente se comporta intro normalitate de pace si progres.

Toti suntem constienti ca in ultimii ani s-a evidentiat un razboi civil intre puterile statului , pentru ca toti am resimtit puternic efectele dramatice si dureroase, deprogramarile de la vise de la spiratiile despre si pentru libertatea de evolutie. sub ochii multora dintre noi la revolutie s-a murit pentru aceste deziderate sociale democratice. de atunci oamenii in jurul nostru mor constant crescator numeric, altfel ciuruiti in energiile fizice mor pe rind in razboiul perversitatilor, in razboiul lacomiilor, in razboiul orgoliilor sufocante, vampirice. razboi sustinut din toate partile de mercenari, de interlopi economici, financiari, de investitori interni si externi corupti. fenomenul a luat cotituri configurind amplori sumbre oripilante, conturind disperari suferinte generale majore, imbolnavirea societatii ca entitate macrobiologica. intre precipitatiile chaotice a schimbarilor, pare imposibila iesirea din conflicte morale, ideologice. deprogramarile fatale insemnind implicit medici sa renunte la bisturiu, sa puna banda tricolor pe piept sa bintuie printre strazi cu o platforma de minciuni rivnind acsuns la banii publici din pozitie de primari de prefecti de consilieri, portari luptind cu mijloc sindical sa fie directori, jurnalisti sa fie generali si justitiari, justitiarii sa devina magnati dupa ce in prealabil judeca unele cazuri penale dupa cifrele din conturi, dascalii sa fie politicieni inversunati, teologii sa fie niste batausi de mare clasa, mineri sa devina tortionari, somerii cu mult timp liber sa fie agitatori pe strazi , tigani pina ieri cersetori prin occident sa fie azi mari bancheri/camatari , bulibasii sa fie senatori regi si imparati in minoritatea tiganilor, iar politicienii scabrosi sa fie dumnezei de-a binelea sa taie sa spinzure dupa pohte ce-au poftit cu zmei bodiguarzi. cum mai arata realitatea romaneasca usor de observat mai ales cind vocile naturilor se revolta sa se faca auzite intre furtuni grindine, ploi lungi, ierni extreme. sunt multe strazi neasfaltate pline de gropi si noroaie de gunoaie care baltesc in capitala in orasele mari, colcaie de sobolani si gindaci in sute de blocuri in paragina, nu sunt diguri si poduri solide sa faca fata fenomenelor intempestive naturale, nu sunt centrale sa sigure curentul, apa calda, apa menajera. sunt borduri de categorii intre mizer si luxoase, sunt malluri care spala banii negri, sunt mii de banci care extrag ultima seva a celor inca vii... sunt clanuri de baroni si mafioti cu vile care ar putea face invidiosi pe magnatii mondiali. de zeci de ani firmele care fac si refac strazile si bordurile oraselor s-au imbogatit. le-au facut prost de fiecare data pentru ca primariile sa devina dependente de serviciile lor execrabile, firmele care s-au mentinut in contracte au imbogatit primari, consilieri, directori, prefecti oferind 20% din totalul finaciar comision tacit neimpozabil, greu de identificat. afaceri negre afaceri subterane, crime organizate.parlamentul cu parlamentarii inoti an de an si de citeva ori pe an, cu costuri uriase de la izmene pina la acul de cravata, de la birou ultracostisitor pina la masina , versus multe judete la limita saraciei, multe zone in paragina, oameni intro apatie extrema, clase sociale distruse, clase sociale bolnave, maxime neputinte... sunt citeva repercursiuni de anarchie in conditiile generale materiale si culturale. intre ele citeva reactii si efecte care tulbura mai mult valurile invirtosate , in final a zecea oara demonstrindu-se imposibila pe cit de nedorita o guvernare in gestionarea crizelor economice, in stabilirea ordinilor si prioritatilor. o societate in sclavia maxima al unui grup de interese politice se indrepta spre pieire . daca mai este nevoie amintesc care sunt puterile statului intrun sistem de guvernamint democratic.
1. presedintia- rol/ pozitie fundamental politica si
parlamentul- rol pozitie exclusiv politica.
2. guvernul cu toate ministerele , autoritate administrativa care s-a demonstrat la fiecare schimbare sub control strict politic.
3.justitia- cu rol complex in cooperare cu sistemele de aparare si siguranta nationala, ar fi trebuit sa se prezinte/ sa functioneze neutra/independenta de formele/partidele politice, constitutional sa tina active autoritare legile societatii. reprezentind pentru integritatea si sanatatea societatii cel mai important organ in sistemul imunitar.in corpul biologic splina detine functiile de control imunitar, ea creaza anticorpii care se pot lupta cu virusii si bacteriile ce invadeaza un trup vulnerabil, pe criterii de corespondenta cu/si pentru toate organele vitale. fara splina un corp nu mai poate rezista la efort la miscare la schimbare, lent instalindu-se factorii mortali. s-au facut operari de restructurare si desfiintare in sistemul armatei si securitatii pentru ca justitia a permis acest lucru lasind o natiune neaparata. nu a avut dorinta dar nici curajul sa opreasca/sa stopeze cresterea infractorilor, nu a avut curajul sa pretinda reducerea in sistemul teologic unde peste 350.000 de trintori/ corbi sau hiene amusina la bucatele gustoase ale sarmanilor.
implicarea justitiei in mecanismele politicilor a fost totala, concentrate asupra unor interese nu au simtit cind factori nocivi s-au instalat si extins in toate organele/sistemele societatii.
4. mass media ( presa si televiziunea) ca reprezentanta forte a culturii cu rol distinct de intermediere intre puteri si societatea civila, pentru o informare loiala si exacta , pentru arhivare a datelor ce privesc elementele de evolutie. repere jurnalistice care au vindut editurile statului( nationale) politicienilor. cristian tudor popescu de pilda dupa ce a vindut Adevarul lui patriciu isi permite cu citeva milioane de euro in cont sa spulbere sa minimalizeze, sa discrediteze in parlament guvern presedintie precum ori unde doreste actiuni si intentii care nu il satisfac "moral deontologic". ca el sorin rosca stanescu , a servit ca un sclav impecabil psd-ul dar vad ca il serveste si pe mogulul voiculescu capetenia p.c-ului
periindu-i matreata ideologica o seama de jurnalisti al trustului grivco il fac sa straluceasca in afaceri si pe scena politica. el este fostul securist impunator care pocneste din deget si cheama la raport de taina partide ca p.s.d, p.n.l, p.r.m, p.c. el stie multe nu-i asa? suficiente cit sa tina sub papuc ifosele atitor partide.
din pacate cu mici exceptii massmedia face jocurile politice, asigura vocile partidelor politice, se constituie in pirghii/lifturi politice care ii urca pe unii si ii coboara pe altii. tehnologic este sistemul cel mai manevrabil.am luciditatea sa admit atasamentele fata de unele ideologii ca facind parte din exercitii pentru desavirsirea doctrinei de viata distincta, care ofera autenticitatea socioprofesionala si evident socioumana, insa nu am disponibilitatea de a intelege ca un bisturiu in loc sa elimine organul bolnav il taie pe cel sanatos.... nu pot accepta ca o caudina furca menita sa masoare sa scuture de impuritati pe toate fetele o cultura ( precum furca intoarce iarba cosita), sa lase la vedere numai partea convenabila porcilor, lasind oile fara sursa de alimentare... deontologiile sunt tehnici clare , definitorii, nu pot accepta reversul principiilor fata de sensul in care au fost create de pilda ca un filtru pastreaza zatul/resturile si arunca esentele aromelor de cafea si ceai. presa si televiziunea a intrat prea usor in traficul de influenta a politicului din citeva motive clare. unul pentru ca toate trusturile de televiziune si presa sunt comandamente private ale unor politicieni versati, al doilea ca selectia clasificarea jurnalistilor si moderatorilor a fost facut sub control politic pentru a scoate in evidenta primelor pagini prioritatile orientarilor politice. al treilea pentru ca pentru maxim de succes in toate planurile, massmedia trebuia sa tina privitorii/ cititorii, auditoriul ocupat si preocupat pina la obsesie intro directie de mare interes in timp ce in alta directie si alte zone se operau mari modificari de qhintesenta economica, culturala, sociala, financiara.
a patra si foarte importanta, reprezinta profitul economic, benefiicile din publicitate, in logica aservirii in care multi politicieni indiferent de partid, sunt actionarii majoritari la aproape toate firmele existente in tara. televiziunile traiesc si fiinteaza confortabil in functie de marketingul publicitar. competitia pentru salarii mari pentru imagine in massmedia sa fim realisti a deviat multa catre rivalitate si batalii. lupta dintre televiziuni a facut victime pina de curind, unele televiziuni cu formate de emisiuni politice proprii au eliminat in moduri absconse rivalii. interventia persuasiva a politicului in mass media insemnat si o spalare de creier in arhivele deontologice, instituind noi reguli de morala si conduita, respectiv jurnale de hartuire, de cancan, paparazzi- un fel de spionare subiectiva si obiectiva pina in cadrele cele mai intime, un fel grav de batjocura generala de ofensa adusa inteligentei si intelepciunii societatii mult prea incercata din toate partile. despre trusturile lui vintu am facut referiri alarmante in zeci de articole.incomensurabila suferinta produsa de acest element antiuman, antinational. ma intreb inca plina de stupoare cum de a gasit slugi sa il serveasca, stiindu-l si corupt dar si atit de malefic fata de acest popor pe care l-a jefuit. partea de politic care l-a sustinut este si cea imbogatita de vintu. ma repet , sunt sigura cu banii obtinuti de la F.N.I, multi politicieni au cumparat din avutiile tari puse cu mare disponibilitate in piata liberalizarii.
raspunsul mil-am dat de mult, evident a cumparat si in massmedia sufletele care s-au vindut cu toate elementele la care am facut referire. fara suflet oamenii ramin goi, ramin mecanisme in miscare chaotica.
razboirea puterilor pentru cucerire de rol de pozitie de influenta, a generat constant, impulsiv, vehement, prin manevre si diversiuni politice o modificare a mentalului colectiv, o deprogramare de la demersurile socioumane. salturile de la comunism la capitalism au fost bruste, intempestive, impuse cu rapiditate nu a fost o trecere normala ideologica tehnica prin socialism, sistem pragmatic, confortabil asigurator... nu tirziu a survenit deprogramarea socio profesionala in toate sistemele, este arhicunoscuta, constind prin migrarea masiva a elementelor de la o specialitate la alta cu mecanisme politice. pentru o pozitie de forta dominanta in razboiul partidelor fiecare a uzat de strategii politice de absorbtie a specialistilor de frunte ( elita intelectuala)din toate sistemele. pozitie care le-a permis sa controleze sferele economice, in primul rind, mai apoi toate structurile societatii. vicleniile (constind in iluzionismul partidelor) au hipnotizat toate nivelele obligindu-le sa se implice in politica promitind favoruri si privilegii imediate. ma refer la faptul ca segmentul sindical existent in toate sistemele a fost deturnat in toate sensurile de la scopul precis care a format miscarea sindicala. mai precis sindicatele nu au reprezentat salariatii ci administrativul implicat fundamental in proiectul politic. nu in ultimul rind s-a constatat ca politicul influenteaza biserica. reprezinta cea mai grava/fatala forma de destabilizare a sistemelor/institutiilor societatii romanesti.

societatea agonizeaza pe toate nivelele de la cel mai mic pina la cel mai virstnic pe un front de lupta urias. ideologii vechi istorice burghezomosieresti cu masca democratica moderna, comunistobolsevice, socialiste, nationaliste, central intre toate ideologiile capitaliste ca un general care regizeaza toate directiile toate cimpurile finaciar/economice a ultimelor decenii si care se impun absolut necrutatoare fata de cele sociale. asa de bine sunt ticluite politicile partidelor mari incit nimeni din societate nu poate fi neutru, nu se poate detasa ori scoate din virtejul creat, intrucit de una din ele cel putin depinde insasi viata, cu toate sensurile existentiale. pina si in ultimul catun un preot sau un primar va recomanda, ori impune pe cineva justificind o platforma politica imperativa.
folosind o metafora in acest joc perfid al puterilor politicului cei patru asi, amintiti mai sus fac si cele mai murdare jocuri- cu forta ce acopera, cumpara, anihileaza minimalizeaza sau suprima elemente din pachetul de carti/legi.

societatea romaneasca traieste de 22 de ani, un razboi civil al ideologiilor puterilor cu implicarea directa sau indirecta a tuturor sistemelor.

in tot acest timp fara vigilenta sistemelor de aparare si pozitia ferma a elementelor educationale s-au infiintat clase/clanuri de infractori.
acest fapt insemnind ca populatia civila a fost obligata sa suporte cinci forme de teroare una mai agresiva ca alta.
1.inabilitatile guvernului agresau viata fizica si corpul biologic obligind la deprogramari prin zbaterile existentiale. insemnind parasirea mediului, a familiei, a tarii, respectiv a culturii si profesiei in care s-a format un individ. mai mult de jumatate din natiune a fost deprogramata/deturnata de la predestinarile existentiale.
2. ineficienta parlamentului care a dus metodic la falimentul societatii- la o societate debusolata in agonie. legile create prin modificarea unora vechi sanatoase, au fost indemnuri clare la destabilizare, economica, financiara, culturala. in primul rind se datoreaza faptului ca prioritatile societatii au fost neglijate, fortat orientate in interese politice masele de oameni s-au scindat toata societatea a fost obligata sa se implice in actul politic a favorizat prin destabilizari norme si legi pe toate planurile- o degringolada, o dezordine generala.
3.o justitie care invie mortii, emigrantii politici si civili pentru a oferi si urmasilor domeniile parasite, palate, conace, casele nationalizate, terenuri,care elibereaza criminalii clanurile interlope, care elibereaza ori nu aresteaza vrajitoare, nu investigheaza firme fantoma care prejudiciaza economia, care o afunda in subterane, desi au dosare intregi privind infractiunile lor, nu mai serveste societatea civila ci demonismul. o justitie care are interesul abscons sa sustina razboiul puterilor intarindu-i cu imunitate pe politicieni corupti pe afaceristii corupti este malefica. o justitie care a permis faradelegi in instaurarea structurilor de guvernare gen stat in stat este oarba. in minoritatea tiganilor exista doi regi, imparat, sistem de justitie numit stabora. comunitati intregi functioneaza ilegal, comune si orase de tigani care fura din sursele de electricitate de gaz de apa, care fura si dezmembreaza componente industriale de fier, componente feroviare. care taie padurile, care jefuiesc si tilharesc in sute si mii de sate , reliefuri cu oameni inmarmurite in tacere si teroare. de justitie si siguranta nationala tin si serviciile securitatii si a politiei, lucreaza superficial fiecare. ori poate nu face fata prea multor infractiuni, poate nu este sufiecienta numeric niciuna pentru a face investigatiilor profunde privind disparitia de copii, de fete sarmane, de batrini, de tineri ai strazii in postura de cersetori ori victime in traficul de organe.
infractori deghizati in uniforme de politie cu cagule pe cap inarmati pina in dinti terorizeaza zi de zi natiunea . justitia nu se alarmeaza, ori poate i s-au modificat toate simturile.
centre spa,cluburi diverse in care se practica prostitutia, centre cu produse etnobotanice in toate cartierele capitalei si oraselor sute de tineri abuzati victimizati cu voie sau din nestiinta in ambele situatii. trafic nestavilit /neidentificat sau trecut premeditat cu vederea in pedofilie dar si cu organe. sute de tineri si adoslescenti someri obligati pe citeva mii de euro sau dolari sa isi vinda organele. obligati sa tina sub tacere acest fapt pecetluit cu semnatura. iata ca tacerea nu este de aur cind moartea cu instrumentele terorii bate la porti la ferestre din toate directiile. in zeci de feluri oamenii au indurat in tacere, in zeci de feluri si eu am epuizat credinta ca va fi bine, m-am sugestionat zi de zi inainte de umple pagini ca aceasta, cu drame, m-am dedicat automatismului sacru impunindu-mi si in marile dezamagiri surse, comparatii, psihoenergosugestii, trebuia sa sper continuu in justitie, cultura si politicul romanesc. transfer elemente din tematica acestui articol de citiva ani din postare in postare, evitind de fiecare data sa expun componente de infernala beligeranta , ocolind termenii de razboi.
am evitat acest lucru desi am fost sigura ca morbiditati securisto fanariote au scos turmele romanesti din stina le-au gonit in salbaticie, obligindu-le sa se transforme precum sclavii in gladiatori inraiti pentru a se lupta cu flaminzii demoni , mai flaminzi decit rechinii si crocodilii, decit leii si alte feroce salbaticiuni, in acest timp ei sosii ale lui nero privesc flatindu-si nimicnicia eului.

despre pozitia prezidentiala suprema cu continut adecvat pentru fiecare presedinte am scris sute de pagini. comparativ cu monstrul ideologic iliescu, cu inabilul Constantinescu, domnul Traian Basescu are atitudine , comportament si progama de voievod, era nevoie de autoritate austera. era nevoie ca spiritul lui Vlad Tepes in simbioza cu a cel a maretului Stefan cel sfint sa se faca prezent, sa actioneze cu fermitate in luptele sale cu mii si mii de fanatici servitori ai capitalistilor demonizati. din pacate nu a fost perceput asa, dar fost perceput ca un spirit al marelui Mihai Viteazul, ca urmare s-a dorit mai repede decapitarea lui decit solidaritatea in dezideratul de unificare de cooperare a puterilor statului. in dimensiunea metafizica initiatii pot constata ca multi vii sunt morti fara suflet si spirit . versus ca mortii indumnezeiti au spiritele foarte vii si lucreaza pentru umanitate planeta si univers fara fara vacante, non stop.

marți, 24 ianuarie 2012

TROCURI MURDARE IN TOATE SISTEMELE DEMOCRATICE

consider inca faptul ca numai cultura prin principiile ei fundamentale poate ocupa locul de CREATOR intro societate. ne aflam totusi in zonele democratiei capitaliste unde capitalizam orgolii de personalitate furibunda intre dezlantuite prestatii de acaparare a tot ce se poate nu prin actul muncii si responsabilitatii ci prin cel al vicleniilor politruce. vicleniile fac oameni bogati, cu voce puternica, cu imagine puternica. observind si analizind ramin consternata ca vinatoarea de mistreti face cinste tarii aducind in context personalitati de mare succces din strainatate. pesemne asa vom intimpina si sarbatorii unirea principatelor in viitor, uluiti si cu gura cascata la fericirile bogatilor, martori la cele mai scumpe vinatori de vietuitaore pe intreg pamintul romanesc cumparat de diversi bogatani ai secolului plin de nebunie sociopolitica. Intreb astfel ce mai poate reprezenta pozitia de programator, de formator. Alexandru Ioan Cuza a fost inmormintat oare cu principiile care ne-au unit cindva? ideologiile ramase sunt calcate in picioare, au rezistat doar dogmele care se impun mai vehement dupa revolutie. ideologii isi arata incisivii rinjind draconic, sfidint cu aroganta cutremuratoare zi de zi dupa revolutie. atunci din starea de turma de oite, caprine vite, dupa ce s-au deschis stinele/ granitele fiecare naiva fiinta, a luat un drum distinct in marea jungla a lumii. in jungla principiile sunt facute de cei puernici, si nu se poate pune in discutie unitatea. Cum am putea sarbatorii cu demnitate UNIREA PRINCIPATELOR. toate structurile sunt in razboi de supravietuire?????????
observind un producator remarcabil pe piata produselor am dedus cum munca lui indeplineste nevoi pe o scara de valori conforme cu modernitatea pretinsa. piata libera este aidoma pietei junglei. creatorii de conjuctura cu produsele materiale( unicate, serii scurte, productii ample , multe imitatii - astfel si cele culturale/ spirituale. analizele constiintei colective sunt dezamagitoare, comparativ cu cele personale, asezind elita culturala romaneasca visavis de clonele , imposturile din aparatele de conducere si orientare sociologica incapabile sa sustina( sudate fixate rigide) in functiune armonica sistemele, rezultatele/concluziile sunt absolut dramatice. cind principiile devin ghilotina, aparat de tortura, sistem de imbolnavire te intrebi de ce mai este nevoie de o scara a valorilor de credinta, de aspiratii.la ce mai foloseste un cod de morala de onoare, de demnitate de eleganta spirituala? in ce zona a planetei sa caute infometatul de cultura valoroasa semne ca pe acolo a trecut si trait DUMNEZEUL OMULUI si nu zeii rechinilor, a crocodililor a vulturilor,a hienelor a sacalilor. oriunde in jungla vom vedea girafe complet lipsite de violenta precum micile caprioare rapuse de lei si pantere, balene uriase incoltite si ucise de grupuri de orci feroce perfect organizate. din pacate imposturile indruma, formeaza conduc si negociaza in structuri politice soarta tuturor. lasind de multe ori descoperite, majoritati considerabile cu repatabila neputinta de a replica si revendica pozitii de valoare.
toti oamenii au vocatii de analiza civica, sistemul de gindire este altfel conceput, sa proceseze permanent informatii conforme cu realitatea lor , cu aspiratiile de formare si devenire. pe nivel de educatie si cultura stabila superioara, fiecare om isi cunoaste frecventele reverberatiile, rezonantele.... fiecare avind simpatii si antipatii fata de criterii in biosistemele personologiei de multe ori analiza se extinde cuprinzind toate sferele atingind si elementele importante cu implicatii politice. fara dubii viata fiecaruia depinde de politica natiunii din care face parte. altfel spus fara o cultura solida nu se poate intelege virful piramidei societatii creat si sustinut de partidele politice. desi relativ putine revoltele din strada confirma un punct de saturatie, care forteaza societatea sa ia o cotitura, sa schimbe macazul tranvaiului scirtietor. astfel vazut metaforic multi oamenii sunt revoltati pe vatman , uitind ca rabla ce trebuie condusa nu este a vatmanului,ca el a preluat un mecanism depasit si plin de defectiuni. cert este ca oamenii stiu ca se poate traversa prin viata moderna cu vehicole ultramoderne vazute in occident.
sunt momente critice in viata romaneasca, societatea este complet bulversata pe toate palierele existentiale. REZISTENTA PRIN CULTURA se demonstreaza a fi o simpla teorie incapabila sa remedieze avariile grave in perceptia sociologica pentru ca mult mai puternica, cea politica dezmembreaza dimensiunea cunoasterii in mari segmente, in altele nu o aplica. ca exemplu, Opera lui Eminescu desi este elogiata cu pretentie de consideratie inalta nu este urmata, nu reprezinta distributie in dezideratele socioeconomice dar nici culturale. si pentru ca toate sistemele depind de politic, reflectarea potentialului in societate oripileaza, este observabil ca partidele politice nu dau chiar nici doi bani pe forta valoarea avutului cultural, se identifica mai mult ca niciodata in operele pamflet ale lui Caragiale. nici unul dintre ei nu se sesizeaza cit de nedemn s-ar putea prezenta in fata lui Dumnezeu, daca prin profesiune au demonstrat ca nu dau doi bani pe spiritualitatea romaneasca de mare valoare. eroismul acestui popor activ in clonele de conjucturi revolutionare a fost diminuat, disimulat, mistificat. revolutionarii decembristi si postdecembristi sunt in mare majoritatea impostori, de conjunctura politica mizerabila. un erou nu se lupta pentru ca ia in calcul eventuale avantaje, nu se pune pe sine inaintea majoritatii, un scriitor nu proceseaza evenimentele personale pentru a se evidentia ci dimpotriva societatea, semnalizind reusitele, implinirile dar si esecurile lipsurile. mircea dinescu este oarecum considerat un erou a revolutiei, halal erou daca s-a imbogatit devenind din portar un mare ciocoi, baron de conace de paminturi. ca el mii de impostori au revendicat beneficii mult mai mari decit a revendicat un veteran de razboi vreodata dupa ani de lupta pe fronturi in frig si foamete in ascunzisurile santurilor.- intre tunuri si explozii de mina.
nu voi nega faptul ca ma aflu intrun moment vulnerabil. imi este imposibil sa fac fata frustrarilor spirituale din constiinta, nu mai pot raporta nimic la sacru di postura de observator al divinului, nu mai pot gasi echilibrul constatind ca nimic nu este echitabil, moral,un amestec al gruparilor precum amestecul chaotic al turmelor din jungla, in locul unde se adapa si unde crocodilii ascunsi in mil coordoneaza cine sa traiasca cine sa moara cine sa treaca de pe un mal pe celalalt. nici nu pot contura un scenariu omenesc, sunt vremuri in care toate dezlantuirile sistemelor junglei se impun ca singura solutie. demnitate, adevar, dreptate slogane pe cartoane, pe cirpe, flutura intre steaguri maltratate, arse, gaurite , scuipate . strigaturi si revendicari ramase in aceeasi faza ca la revolutia din 1989. astfel intreb pina unde a avansat societatea daca se demonstreaza ca totul de la virf si pina la baza s-a prabusit intre mari prapastii.
reprezentind integral o suma a acumularilor ideologice nationale si nu personale, sunt asemeni acelui om care in materialitate este falimentat, intrucit a investit toata viata intro comoara ce s-a dovedit ulterior fara nici o valoare. in plus aflat in momentul in care cultura spirituala semnificativa ca volum si varietate nu poate ajuta la gasirea unei solutii pentru iesirea din criza. nu ma consoleaza nici concluzia ferma ca Eminescu nu poate fi savurat de flaminzi, cum nici sfinti ca Galeriu, Arsenie Boca, nici Ilustrul in care s-au convertit culturi si politici Nicolae Iorga nu poate fi un ghid un programator de proiecte sociologice.
marturisesc ca in plus de cititul editorialelor semnificative ale unor ziare astept seara cind analisti de referinta precum Emil Hureazeanu, Ion Cirstoiu, Robert Turcescu, dezbat impreuna cu politicieni si specialisti problemele societatii stringente dar si stridente. ma consolez cu formatul de elita culturala , inapoi la argument, sau idei in dialog, cind nu ma iluzionez ma revigorez cu tratatele despre ingeri despre drumul catre sine, despre normalitati de secol 21. imi lipseste moralul vertical al Nasului, Radu Morar, imi lipseste luciditatea complexa a lui Cristian Tudor Popescu, imi lipseste talentul de foarte bun si curajos investigator a lui Florin Calinescu. imi lipseste cel mai mult Octavian Paler cu concluziile pe care le descopeream in editoriale, acelea erau sinteze ale pulsului societatii, erau realitati in devenire sau realitati de tranzitie. sincer de necontestat fiecare avem rezonante cu unele personalitati, nimeni niciodata nu a rezonat cu toti integral de pe scena culturala iar politica aproape de loc spiritual ci doar material.
am investit credinta/ energie psihosemantica in personalitati din "elita romaneasca in palierul culturii clasice si cotidiene. multi dintre gazetari i-am admirat pentru cartile pe care le-au scris. evident fac parte din cultura romaneasca, evident au avut impact important asupra maselor. pentru mine au fost o sursa de alimentare si formare conform si in masura maturitatii pe care o pretind de la mine.
l-am citit pe Cristian Tudor Popescu, credeam ca reprezinta un rafinament al culturii, nu il mai percep asa ori pesemne si dinsul prezinta in ultima vreme doar frustrari, doar produse fara valoare fara pret pe eticheta, nu credeam ca domnia sa sa poate fi un manechin in vitrina politicului. nu credeam ca il pot oarecum nici ca simpla comparatie aseza linga nerusinatul sorin rosca stanescu, produs exclusiv bolsevic iliescian intiganit si vinator aprig de caprioare si ciolane de porc afumat sacrificat noaptea pe intuneric. prezentind doar citeva exemple de verticalitate principiala incerc o umbra de consolare, nutresc un punct de unde am putea reconstitui demnitatea d de unde putem restaura adevarurile, de unde putem revendica mimum de bun simt intro unitate cerebrala.
ma consoleaza Andreea Pora de cite ori este invitata sa comenteze realitati, precum Alina Mungiu este o idiologa coerenta patrunzatoare total celebrala, nu face compromisuri de interpretare servind intotdeauna adevarul, admir verticalitatea sistemului de gindire loial principiilor culturii stramosesti, admir felul in care poate valorifica real o situatie, ma surprinde foarte placut pozitia de reflector a Corinei Dragotescu de cind Realitatea s-a reorientat sanatos spre societate nu au inca un curaj eroic de mari revolutionare, modestia militantismului in vremuri moderne nu poate crea profiluri feminine ca Ecaterina Teodoroiu. totusi intrun fel fiecare ar o infima putere de a face o revolutie culturala in formatul de emisiune pe care il coordoneaza. prezenta femeilor in climatul de mediatizare dintre societate si politic preponderent masculina este foarte importanta avind si rolul de temperare a perceptiilor de dominanta impunatoare.. ma coplesete cu ratiunea pur umanista doama avocat Paula Iacob, ma ajuta sa cresc optimismul privind actele de dreptate sociala Monica Macovei,confirmare minima ca justitia mai cintareste sporadic sanatos valorile si imposturile. nevoia mea de a ma agata de repere care duc societatea pe un drum firesc sanatos, este evident minimala pe linga nevoia majoritatii societatii de a fi condusa de ghizi spirituali valorosi fundamentati pe logici culturale stramosesti si nu pe improvizate ideologii de jungla. nevoia mea este strict spirituala in timp ce nevoia maselor revoltate este strict materiala.
credeam ca socialogi monitorizeaza permanent nevoile societatii,facind rapoarte sistematice sa le prezinte in timp optim, ca statul va sti sa distribuie bugetul financiar conform prioritatilor.
credeam ca biserica va avea minimala egicienta in mentinerea constiintei civile pe paliere de moralitate altruista si pacifista.
credeam ca indiferent de structura politica fiecare guvern va reprezenta poporul si nu grupari de interese.
realitatea arata ca trocurile politice in marea ograda nationala alimenteaza porcii intii, ca vacile sunt lasate sa pasca pe cimpuri fiecare cum poate cum stie, ca farfurii de farime alimenteaza .
credeam ca macar o jumatate din a patra putere in stat in speta massmedia sa fie loiala poporului. acesta este in definitiv rolul massmediei de intermediere intre puterile statului justitie si mediul civil.din pacate a lasat latent poate prin ignoranta, poate voit, poate obligata ca palierul ei sa fie inundat de mizerii care se scurg din tevaraiele politicului mizerabil. poate presa chiar nu este capabila sa creze retele de iluminare a celor care in fata televizorului asteapta evaluari indemnuri convingeri ferme despre o realitate sau alta. presa uneori creaza evenimente in care politicul implicat simuleaza realitati, improvizeaza, promite si compromite normalitati, face diversiuni de perceptie. daca privesc in istoria ultimului secol ambele razboaie mondiale au inceput in Balcani,unde s-au aglomerat culturi, ideologii principii dogme,
Doamne fereste ca presedintele tarii sa fie pus in fata decretarii starii de urgenta. precedentul caz in Balcani este al Greciei care de la starea de urgenta a trecut la dictatura militara. si 20 de ani a populatia a trait sub reguli stricte, cu limitarea drepturilor de exprimare, de visare de interactiune , totul a fost militarizat ca intro situatie de lupta pe front de anvergura si complexitate. domnul Teodor Maries care reprezinta revolutionarii respectiv pozitiile eroice, nu are ce face presat de jos in sus de mai multe ascociatii revolutionare. nici nu cred ca face analize privind eroismul ca o demnitate nationala, in continuitatea vocatiilor stramosesti de a lupta cu formele de opresiune. este impardonabil ca in 22 de ani nu a facut selectia dintre impostori si reali revolutionari. este impardonabil ca acum cind tara clocoteste cind toate sistemele importante sufera de anomalii sociologie grave el sa ameninte guvernul cu mai mare destabilizare... negociind pe furis niste drepturi care tin de burta de gura si nu de onoare cordiala( SUFLET INIMA) nici decum de creier SPIRIT demnitate verticalitate. mai bine zis si-au aratat muschii de bataiosi si nu de aparatori ai interesolr natiunii. rusine sa le fie tuturor impostorilor din toate sferele administrative in toate regiunile patriei. demnitatea domnului maries daca ar fi existat ar fi renuntat la drepturi indicind societatii civile dar si guvernului pozitia ferma de orientare a bugetului spre copii flaminzi di judetele vaslui care de saracie au renuntat din clasa a IV sa mai mearga la scoala.este ca si cum niste hoti ar fi intrat in casa unui sarman gospodar si cu cutitul la grumaz obligat sa dea indiferent ce bunuri mai poseda, lasin o droaie de copii parinti si bunici in saracie majora. asa au procedat revolutionarii ca niste tilhari de cea mai crasa speta. adevaratii revolutionari eroi sunt in morminte si nici macar nu se mai pretuieste valoarea lor de impostorii neamului care au devalizat intre principii si materialitate totul. ei se incadreaza la revoltatori la oportunisti la tilhari cu masca de bonomi cu bune intentii. in palierele artei demne de creatori artistici o melodie buna care inalta incinta spiritul , care si pentru cea mai joasa preocupata/subjugata minte are forta de a transmite mesaje de optimism de deconectare de la tensiuni, este preluata de toate posturile. indiscutabil ca fiecare post are un numar de ascultatori, de fani , certitudine ca este pretuita astfel ca si dupa decenii este primita cu aceesi masura de asteptare cu aceasi valoare. reprezinta o particica din zestrea natiunii, in creatia unei opere muzicale este evident implicata o orchestra un textier, un compozitor un solist. mai departe ca spectacol este nevoie de un organizator de un coregraf, de un edificiu prin acest aleatoriu exemplu arat cu destule menajamente cum manelismul si buriceala ultimelor ani au anihilat aspiratiile ascultatorilor pentru opere nemuritoare.
politicul desi vehiculeaza ideologii vechi, conservatoare nu reprezinta mai mult decit vitrine cu geamuri murdarite care mascheaza figuri de ceara si de plastic- de multe ori insa sunt figuri de plumb care nu pot fi mutate ninidecum mula pe nevoile sufletelor de a imbraca goliciunea mintii.

eram copii si ne jucam unii de-a doctorii( Binefacatorii de urgenta),intepind cu ace sau cuie papusi de piatra si de cirpa, altii inventau jocuri de logica observind ingrijorari ori poate succesul in comportamentul adultilor altii imitau scriitori, regizorii, insa fara discutii majoritatea ne trinteam in jocuri sportive la pamint. la atit se rezuma din pacate revolutia romaneasca pentru ca de evolutie nu se poate inca discuta.
concluzia abolut dramatica este ca subiecti dubiosi sincronizati din toate sistemele din toate partile fac gauri in acelasi timp in acelasi ritm nebun in edificiul statului(in bietul depozit cu avutii) sa intre pe furis sa scoata ce mai este de scos, de exploatat de vindut pe piata neagra. pe usa depozitului din cind in cind intra FMI, poate in plus niste milostivi care fac pomeni occidentale cu produse de la second hand, cu aparaturi, roboti cu idei cvasi stabilizatoare ce pretind ca pot inlocui pe cele ale culturii neamului, in plus cer ca acelea sa fie date la groapa de gunoi iar pe rafturi de arhiva si de acolo si pe sticla sa fie celebrizate impuse si urmate. insa nu am contabilizat de cite ori FMI ne-a impus cu banii imprumutati sa cumparam armament si echipament militar, avioane si elicoptere, nave de razboi nave de supraveghere militara, nu stiu de cite ori nu am cumparat ce ne-au obligat sa cumparam de la partenerii de afaceri straini. nu stiu daca nu neau adus forta de lucru platita de zece ori mai scump multe nu stiu cu exactitate si nici nu vreau sa fac investigatii pe internet, imi investighez constiinta cu mari lacune in afaceri economice si financiare.
tremura constiinta in mine si ma gindesc de care optimism sa ma amai agat, astfel sa nu ramin suspendata in aer. de compatimit nu-i asa acest spirit al neamului pe care il ilustrez cu puterile mele de intelegere. constiinta atomoiluminca infinitezimala din constiinta iluminica universala, care are obligatia de a transmite de pe frecventa mea sistemului divin rezonantele realitatii fara nici o improvizatie personala.
Sa ne ajute Dumnezeu Zamolxis sa trecem si pe aceste monstruoase vremuri, sa ne apere Hiperionii astfel incit dupa modificarile genetice si mutilarile in lupte acerbe sa mai putem afisa identitatea nationala primordiala. nu pot spera ca geniile mondiale ne vor reface/reconstitui chipul in operatii cosmetice astfel incit sa ne mai recunostem originalitatea pentru ca ei au impus prea mult masti de fier, masti de plastic masti din materiale arzatoare cinismul cu masca lui acida persista ca o productie imperioasa.
indraznesc nesperind curind la peisjalele optimiste sa exprim la finalul articolului, LA MULTI ANI Principate romanesti- regret enorm ca va compatimesc intro iubire absolut neputincioasa, absolut confuza, plinge spiritul neamului stramosesc pentru voi mult prea golite de principiile fundamentale.

vineri, 20 ianuarie 2012

DESPRE COERENTA ACTULUI POLITIC

acest tratat se impune ca o continuitate a articolului de ieri," despre simularea umanismului", in care nu am mentionat citeva aspecte importante privind coerenta aplicarii virtutilor umaniste in profesiune ca atare , reala servitute si fata de familie si in societate.
ambele teme sunt determinate de ingrijorarile pe care le simt acut in chaosul ultimei perioade sociopolitice.
nu simulez faptul ca sunt de partea corectitudinii presedintelui Basescu atit cit i s-a permis sa o aplice , demonstreze si, am sa explic de ce.
intii pentru ca din convingere l-am votat impreuna cu peste cinci milioane de electori trebuie oarecum sa reconstitui ce anume m-a convis pentru a nu imi da palme intrinseci pentru prostia/inabilitatea discernamintului comparativ cu primele dati in care fara temeinice analize am ales in ordine pe Iliescu, Constantinescu ,Tariceanu, constiinta nu m-a lasat multa vreme linistita, ma investiga cu putere constant, la de ce -uri multe, gaseam (scotocind ancestralul) frinturi de raspunsuri.
iubesc Romania mai presus de cit pot exprima articolele mele, ii iubesc cultura traditionala si contemporana ca o incununare a tot ce au reusit impreuna stramosii, totusi sufar pentru inabilitatile de conservare a valorilor, de lipsa generala de sincronizare pentru pastrarea progresului contemporan obtinut 7 decenii de multa truda cu mult sacrificiu. sub ochii nostri a fost totul furat si nu ne-am opus prin revolte in strada. insa ne-am asezat in strada buluc de cite ori aveam pretentii ca statul sa ne mai ofere un drept. toti vor drepuri multe si cit mai putine obligatii. aveam toti obligatia sa aparam ce era creat daca nu de noi cel putini de parintii si bunicii nostri. topaiam furiosi in mitinguri semiorganizate, pina la urma dupa ce ne calcam pe bataturi epuizant, intrigant, plecam acasa plini de cunostinte generale despre politica. faceam politica toti la servici, la wc cu colegii, la bar, in parc toti fluturam cunostintele despre tot si toate. daca stiu natiunea romana un popor harnic de cind m-am nascut, am purces la analize complexe de mare responsabilitate, mi-o asum impartasind-o.
imi repugna starea de idiot, in genere omul programat astral nu se naste idiot, cei cu anomalii se nasc din vina parintilor iresponsabili, consum de medicamente, vicii grave, batai lovituri, caderi. romanii la sate au creat vigoare, la orase au creat generatii sanatoase moderne, controlate de un sistem de sanatate solid, de un invatamint sanatos, perfectibil. cu putine exceptii la romani si alte etnii, tiganii s-au inmultit necontrolat, ratacitii din famiiliile dezbinate au procreat natingi batuti de soarta inca din pintece. saracia i-a indobitocit de tot, i-a asezat cersetori in strada. a fost inteles tacit pentru toti ca multi dintre cersetori sunt bogati, nu stiu cum dar cerstitul a devenit o componenta centrala in natiunea romaneasca. ca si cum ar fi insemnat o profesiune remde remarcat peste tot treptat au aparut cersetori romani- erau referintele noastre prin lumea civilizata. viitorul nu promite conditii decente astfel, nimeni totusi nu a iesit in strada sa protesteze ca ii este afectata imaginea prin asociere. toti ne-am complacut intro promiscuitate fara margini. nu ne-a interesat nimic decit elitele care au ridicat case mari cu garduri inalte si ele antifonate si bine asigurate cu sisteme de alarma , ne-am raportat la ele, am inceput sa visam sau sa trudim sa ne facem un paradis mai mare cu piscina. din iluzie in iluzie aerieni si iresponsabili ne-am trezit doar atunci cind mai facea cineva zgomote pe la televizor si in mass media un fel de zgomot in care cineva din mass media ne jignea si ne facea dobitoci. putini au considerat ca trebuie sa demonstreze inversul in lumea occidentala care a fost permanent cu ochii pe noi. suntem o societate bolnava si nu vrem sa recunoastem, lipsurile/inefincientele care se reflecta in toate sistemele ne reprezinta ne oglindesc. industrii goale, economii falimentate, asta a preluat Traian Basescu de la Tariceanu plus un popor de guri si de burti. sensurile prezidentiale sunt comparabile cu cele ale complexitatii de parinte,precum sensurile fiecarui membru de familie este sa contribuie sa asigure cu ceva confortul. presedintele ne-a ajutat sa trecem de pe un mal pe altul cu pluta printre rechini uzitind de experienta sa de comandant. cei care pretind si lux si confort de la presedinte sunt idioti. din pacate sunt peste 10 milioane . rezultatul acesta este dramatic, daca 10 milioane ar fi iest in strada sa ceara parlamentului imediat schombarea constitutiei in 7 ani ne-ar fi fost mai bine. din pacate in acesti ani au profitat storcind de vlaga ramasa tot vechii politiceni, si foarte putin pdl, nu aveau cum sa fure banii FMI sunt monitarizati permanent. trebuiesc justificati pina la ultimul intre doua transe, pentru ca sa pota veni urmatoarea in termeni credibili si nu suspectabili. presedintele este precum majoritatea specialistilor din Romania, cu multe incapabilitati dar macar dinsul a demonstrat curajul de a se lupta cu niste mirsavi rechini. ceilalti au circotit din fotolii elegante acasa si la muncile convenabile. din pacate nu sunt bani si pentru confort liniste si siguranta pentru termen mediu si lung banii sunt putini in multe foarte multe familii inca, bugetul este foarte limitat si la stat, compasiune de investit pentru viitorul natiuni nu poate exista decit la bogatii.... lipsesc cei dornici sa investeasca in umanismul luminos,mai nou este demonstrat ca bogati sunt mai avari decit saracii si de bani si de pozitie in centrul puterii. rapid analizind societatea este plina de saraci cu duhul si pe deasupra puturosi nevoie mare, au pamint au gradini in paragina, unde e mizeria cit dealul si saracie , e vorba clar nu doar lene fizica ci si idiotenie. sunt adevaruri dureroase , fac parte din viata noastra, intrun fel ne reprezinta intregral ca societate dar si cultural, ca nivel de evolutie per ansamblu. pentru echilibru de analiza amintesc ca sunt foarte putini care au servicii care implica inteligenta mare, efort sustinut, investitii de gindire evolutiva, restul lucratorilor la patroni sau la stat sunt un fel de sclavi moderni cu lefuri modeste pentru ca produsul mintii lor este modest spre mediocru.
nu inteleg de unde pretentii de mare consideratie economica daca eforturile sunt minimale. in familiile unde unii au si 2 servicii , unde lucreaza toti cei maturi se pot observa tenacitati/abilitati intelectuale reflectate in cele materiale.
scriu pe sapte bloguri unele mai literare decit altele, toti se pling, toti vor aprecieri de scriitori de poeti, sintagma romanul s-a nascut poet- a crescut , a revolutionat cultura romaneasca si prin internet pe cea mondiala. un amestec de idei - efort al sufletelor convulsive , foarte putine fericite, luminoase optimiste care nu reprezinta aproape nimic pentru actualitatea materiala. dar toate retelele fac critici la adresa guvernului la adresa presedintelui- este un act de inteligenta intirziata- trebuia sa actionam la timp. zafarnic sunt comentati sefii pe internet, lasitatea se subintelege, curajul bate la usa sefului, edivulga hotiile in strada, la televiziuni, in presa..... toti au dormit pe inconstienta si vor acum un bine colosal.... penibil ca mediocri putem fi.
sunt ardeleanca, acolo este o rusine sa fii trintor, in plus fac treburi gospodaresti de la zece ani de cind in casa de copii cu peste 2000 de copii in 8 ani, eram obligate toate fetele sa participam fiecare la gospodarire din lipsa de personal deci din lipsa de buget.
acesta este natiunea pe care cu luciditate si curaj presedintele a considerat ca are vocatii sa o conduca sa ao ajute sa progreseze, sa dobindeasca linistea pacea si armonia mult meritata.
simplistul extras logic din investigarea presedintelui se refera la umanismul abolut romanesc demonstrat la nivel inalt prin calitatea de a fi demn onorabil deschis, roman adevarat responabil autoritar ferm.
nimeni nu poate contesta ca initial a fost prin rezonante sincer cind aparea in baile de multime, nu in postura de zeu ca iliescu si nastase, foarte ascunsi si foarte vanitosi. acestia dincolo de betia de cuvinte ideologice dogmatice cu care invaluiau auditoriul afisau o aroganta mult peste suportabil. pareau roboti nicidecum oameni comparativ cu Traian Basescu. dimpotriva domnul presedinte exprima curat, impartasea entuziasmul personal si general in postura de om roman , liber fericit, cu proiecte de gospodar intelectual, ferm pregatit in structura dmilitarizata de navigator, de capetenie de nava, cu proiecte dobindite, ( fara a pretinde ca este elitist versatil politician) implicat in soarta Romaniei , pentru binele semenilor , la nevoie amiabil, petrecaret cu oamenii de bun simt. facea glume, ridea,nu se ascundea ca este amator de un sprit cu colegii, cu oamenii de afaceri, se prezenta la meciuri pe stadioane,erau si atunci oameni care aveau lipsuri, nimeni nu l-a huiduit, nimeni nu l-a luat la injuraturi si bataie.
nu a durat mult si opozitia plina de invidie dar si de teama ca vor ajunge la zdup( controalele asupra lor se inteteau) mogulii antenelor, a altor televiziuni care serveau alti politicieni au sarit cu batjocura pe el. daca nu era printre oameni era las, daca era prea mult printre oameni era destrabalat, betiv, afemeiat, pentru ca multe femei din preajma domniei sale si la primarie dar sin partid au invatat sa devina curajoase responsabile, au invatat ca au dreptul intro lume care predomina masculin violent si trivial ele pot avea un rol de temperare de echilibrare..... si tot asa rivalii invidiosi l-au hartuit, i-au slabit credibilitatea pentru ca zi de zi seara de seara la televizor si in zira ei criticau fiecare miscare a presedintelui. l-au instigat si pe Becali din amicitie cvasideologica( in genere criterii de bonomie) sa devina rivali. patriciu a contafacut niste imagini sa-l discrediteze, a fost avertizat baronul de carton sa dea banii cuveniti statului, 600.000.000 sase sute milioane euro, vintu il discredita, cum dracul mare si cu toti dracii mici toti hotii neamului s-au tinut ca un lant in jurul imaginii sale ca sa il sufoce sa il anihileze inteleg mai bine cu cit analizeze mai bine incercind sa nu imi scape nimic din piesele de puzzle.
l-am votat pentru ca se diferentia de vechile nomenclaturi, mai precis promitea curajul de a face necesare eficiente modificari in sistemele de guvernare ce s-au demonstrat ticaloase si corupte. pe atinci antonescu era considerat lenesul parlamentului si partidului, lipsea cu lunile de la discutiile importante si in zilele de promulgare a legilor. o fi avut treburi urgente in afacerile lui patriciu, ori cu dezmatul cu toate curvele marionete maseoze si cosmeticiene platite cu multi bani de grupari politice.
presedintele devenise tot mai batut, se distanta l-am simtit ca sufera faptul ca multe din avutiile tarii s-au vindut necontrolat cu beneficii minime pentru popor si maxime pentru unii politicieni, care trebuiau divulgati pedepsiti, care nu numai ca u furat ei dar au favorizat jafuri si pentru lideri din sindicate sudati in mizerii cu directorii lor in fabrici uzine, energoindustrii. a tacut , respectiv a aparut mai putin public pe sticle color, a facut vizite de lucru la poduri, dupa inundatii in timpul inundatiilor care s-au repetat ani la rind in diferite zone/ tot mai retras si poate tot mai rece parea luna de luna. pina si evenimentele cu jurnalistii tinuti ostatici au mizat pe discreditarea dinsului, cind s-a dovedit in final ca arabul haisam omar care i-a rapit era un acolit psd, un interlop murdar, care a tras dupa el multi alti infractori din afecerile subterane.
recapitulind, punctind cvasicronologic pasii domniei sale remrcabili dupa investitura; am intrat in NATO, era imperios necesar sa avem aliante puternice, fiind o tara mica din Balcani expusa pericolelor din orient, din tarile foste sovietice musulmane, de unde am fost asaltati de tot felul de forme ale crimei organizate, in special traficul cu arme , cu droguri, traficul de carne vie, de organe. am intrat imediat si in UNIUNEA EUROPEANA, pentru ca in scurt timp s-a impus cu insistenta in aparatul politic si administrativ sa respecte programa aderarii. a reusit sa aseze in dialog puterile din stat, evident amintiti-va ca psd, si pnl nu participau la discutii importante, asteptau rugaminti eventual cu flori cu crini imperiali, cert este ca erau invitati constant si refuzau pe motive variate orice fel de colaborare.
nu tirziu grupari mafiote si corupte au fost prinse, se imputina-se curajul traficantilor de a mai traversa prin tara. in ultimii ani cel putin au fost scotocite si epurate toate frontierele pe apa si uscat, toate punctele cheie care prin acte de coruptie si afaceri negre alimentau mafiotii partidelor , imbuibau pina la destrabalare politicieni care de altfel apareau cu papion si fraze academice sa ne povesteasca despre regretele ca nu au putut sa continuie cu contributia la facerile de bine fata de poporul plin de nevoi.
admit ca pe om il reprezinta cuvintul insa indiscutabil fapta il defineste, convingere pe care o urmaresc cintarind masurind analizind cu luciditate rezultatul visvis de orice personaj care face din viata mea, respectiv din analizele constiintei mele fata de destin, patrie, planeta, semeni, stramosi, Dumnezeu.
- nu foarte tirziu de la investire nastase, patriciu, vintu, si restul de aceeasi anvergura publica si proasta reputatie ca oameni in afaceri si politic au ajuns in instante cu dosare penale nu unu ci pina la zece si peste.
ca replica de vendeta si ironizare a presedintelui au inceput atacurile asupra familiei, asupra fiicelor care efectiv sunt demne de pretuit de admirat pentru frumusete si inteligenta. nu stiu care parinte cu onoare dar si cu slabiciuni furibunde ar fi admis ca familia sa ii fie terfelita in mojicia politicului corupt. rivalii domniei sale sunt periculosii sperjuri ai societatii. si trebuiesc infrinti, stiu ca nu va fi usor dar mizez cu toata forta strabunilor neamului ca inteligenta superioara a poporului( mentalului colectiv rafinat) nu va permite o politica nedreapta in viitor cu siguranta, chiar daca presedintele este sacrificat in dezlantuirea morbida a fomistilor din politic, care cu orice pret negindind ca ultimii idioti, instiga bietele mase aflate la limita existentei si evident a suportabilitatii neajunsurilor.
- toata politica romeasca a inceput sa clocoteasca.. . ticalosii mirsavii, au iesit pe fata in diferitele diversiuni... a urmat referendumul in care peste 75% din populatie l-a reinvestit in plus au apreciat special prin prezenta la vot nevoia imperioasa de reformare constitutiei, filonul important pe care se construieste o civilizatie democratica culturala si eleganta in toate codurile modernitatii. constitutia nu este o figura de stil ce poate fi inlocuita si modificata oricind de alesii din parlament conform intereselor functie de zile noroase, ploioase furtunoase, functie de posibile recolte din marea gradina romaneasca. nemernicii din politica romaneasca au modificat constant legile sanatoase din constitutie pe motiv ca erau foarte vechi, foarte neconcordante cu democratia. au invocat legi de imunitate pentru ei unde nu se justificau se inventau argumente, metode sa primeasca imunitatea- vezi doamne nu te atingi de zei cu una cu doua nici daca ingroapa jumatate de popor intro clipa .
in speta legile dupa modelul francez si partial rus erau neconcordante cu capitalismul feroce pe care l-au impus. constitutia a fost gindita nu in dogma comunista ci socialista.
afirmam ca presedintele a fost supus erorilor , greselilor ( pacatelor) ca toti marii politicieni ai lumii care inainte de toate sunt oameni, au si demnitate dar au si vanitate, undeva orgoliul - EGOUL DE MIJLOC( centru personologiei- Temperamentul primordial) se inclina in partea sigura a constiintei in care mintea/inteligenta lucida nu simte umilinta batjocura din segmentele in care investeste energie constant coerent cu patima cu responsabilitate cu devotament, a facut bunaoara greseli comparativ cu perioada de inceput cind a fost lasat sa fie inainte de toate roman.
in actul politic obligatoriu trebuie sa intre in conversie umanismul cu toate atributele si calitatile profesionale de ce nu generozitatea eleganta a eruditiei - reprezinta verticalitatea demnitatii responsabila cu nivelul de trai al societatii.
oricine ar veni la presedintie si guvern azi nu ar avea de unde sa mareasca salariile, am explicat ca la un salariat venitul se imparte cu un trintor dar si cu un asistat social, masura care trebuie asigurata nu doar aici ci pretutindeni in sociatatile civilizate, cu legi umaniste pe bazele religiei crestine ma rog a altei religii reformate realitatii actuale sanatoasa. tara nu mai produce mult , suntem datori deja cu peste o suta miliarde de euro, nu cred ca cineva ar fi naiv sa creada in promisiuni de platforma politica. daca antonescu si ponta ar fi asa de milosi, ar fi stagnat cheltuielile exacerate cu inoirea si modernizarea in fiecare an a parlamentului, cu schimbarea bordurilor si gardurilor la institutii. ar fi zis in fata ecranelor la pupitru in parlament, domnilor colegi sa fim rezonabili sa mincam mai putina ciocolata in parlament, sa avem mai putine mese mai putine masaje la piscina, mai putine imbuibari mai bine cu banii acestia obligam elementele responsabile cu igiena orasului sa spele rahatii tonele de mizerii din centrul capitalei, sa repare cladiri de patrimoniu in lamentabila putreziciune , ar fi zis nu, mai bine cumparam un milion de fiole pentru cei bolnavi din spitalele de copii, ori mai bine cumparam un milion de carti pentru milioanele de analfabeti si insuficient scoliti din toata tara- ei nu stiu ca oamenii sunt saraci si nu isi pot trimite copii la scoala.... primul care a cedat citeva luni salariul pentru ajutorul social a fost presedintele , apoi citiva din pdl si guvern. crin antonescu a fost o vreme credibil, pacat ca a pus in el ultima urma de constiinta umana, este un robot vorbitor fara suflet, ii pune ponta o baterie in dos si incepe sa-l imite, precum ponta il imita pe iliescu pe hrebenciuc , pe nastase sunt aceiasi intro masca inconfundabila. in ultima perioada vizibile de toata natiunea de un an s-au facut purificari remarcabile in politie, in justitie, in audiovizual. Realitatea s-a vindecat, partea sanatoasa este demna de admirat, tine cu poporul tine cu dreptatea, la cealalta jumatate de realitate este Mihai Tatulici pe care il apreciez fapt exprimat pe viu, il cunosc de cind a scris cartea ''ies rimele'' admirabile eforturile domniei sale si echipei conduse ca au impadurit si munti si capetele cu gindire verde proaspata semeata umana blajina. creau sa spun ca sunt vizible schimbari in televiziuni cu exceptii la antene care toata ziua trimit afronturi presedintelui si jigniri guvernului. nu cred in critici in circotasi, cred si voi crede pururi in inteligenta care ofera urgent la nevoie si in timp moderat si constant solutii. care pune mina la proiecte care se aliaza oricrei forme de organizare la unitate nu la dezbinare. imi vine ca femeie si dau una in moaca lui gidea, numai ca mi-as sparge televizorul. cind l-am cunoscut la inmormintarea maestrului Paler , cind i-am scultat discursul elogios funeral, era cu mintea la cap, abia iesise de pe bancile uceniciei la maestrul ideologiilor umaniste, sociopolitice, crestine si cum vreti voi de naturale de frumos de inspirat. auzisem si ca este penticostal, credinta care pretinde ca se ridica virtual deasupra invataturilor crestine. in definitiv orice ramura de religie trebuie fundamentata pe umanism in primul rind.... nu inteleg cum de CNN a apreciat antena 3, nu emite scandalurile cu teme politice bine mascate vezi doamne de profesionalism in preocuparile privind informarea loiala a privitorilor?????? o parte din analistii nelipsiti sunt fosti ofiteri in securitate ori armata. in acest punct mai amintesc de un fenomen ciudat . aparitia pina la exces la toate teliviziunile la toate formatele de emisiune fie de divertisment fie pamflet, fie de stiri fie de sociologie, de psihologie, a unei doamne atot stiutoare. este mai celebra decit prima doamna a americii, mai de fier decit Margareth Thatcher, mai desteapta mai abila mai luminata, mai eleganta mai bogata decit Angela Merkel... mai morala si mai pura decit sfinta Tereza, mai predicatoare ca patriarhul, mai academica decit orice profesor universitar sau rector in amfiteatru ....sta pina noaptea tirziu la emisiuni, sarmana nu are somn de grija neamului- doamne... dar poate dependenta de ecran este mai de compatimit decit dependenta de drog ori de putere, pentru ca seamana cu o boala iremediabila, nu vreau sa fiu ostila . ca atare nici ca sens de ridiculizare am specificat intocmai atitudinile si pozitiile vehemente. acesta este produsul tranzitiei , asa se cer formatele moderne cu decor feminin plin de savoare, cu rol efectiv de condiment important in toate retetele de alimentare a privitorilor cu veritabila cultura.... din respect pentru conditia femeii in societate nu-i dau numele. e de preferat in loc de alte vedete goale si pe dinalauntru si pe dinafara. ar fi o ipoteza ca precum Columbeanu isi platea aparitiile pentru publicitate asa si domana procedeaza, daca nu chiar firmele la care este actionar . nu m-as mira sa aud ca va candida la presedintie de nou partid ori de patrie, ori la primaria capitalei.stiu insa ca tot ce este sub presiune de exces explodeaza rabufneste se sparge se dezumfla. aseara a facut o gafa impardonabila comentind faptul ca jandarmii ar fi permis incalcind legea circulatiei si ordinii publice, unei parti din coloana mitingului usl. spunind ca altfel domana Udrea nu ar fi avut pe cine sa dea vina mizerabila politica de opozitie incita protestatarii justificabili la violente. viaretatea de revendicari sunt demne de iscusinta poporului de a iesi in limita drepturilor si indatoririlor din crize, de a forta sistemele sa renasca eventual din cenuse ca Pasarea Pheonix. vointa poporului ca ansamblu de valente esential fundamentale semantice nemuritoare este simbolizata in PASAREA MAIASTRA , cu infinita vitalitate in anvergura vietii- simbol restaurat/renascut de mirabilul artist si indumnezeit roman CONSTANTIN BRINCUSI.
asa sa ne ajute Dumnezeul neamului Zamolxis si fii sai Hiperioni - hierconstiinta pururi treaza- sa implinim dezideratele capodoperelor care reprezinta patrimoniul de cultura si cinste ca apoi vom reusi sa refacem bogatiile pierdute.
un lucru mai vreau sa intreb, daca ponta, antonescu, iliescu, nastase servind ideologiile rusofobe au avut vreodata dorinta sa ceara rusilor zestrea de aur - de importanta straveche si unica. fiecare s-au perindat pe la Moscova in chip de prieteni totalmente supusi. Closca cu puii de aur este la rusii si prin ca forta (cuantum energetic ne pot tine sub control) - este o afirmatie pe care o pot intelege mintile oculte. simbolurile energetice cu care biserica lucreaza face ""magii albe"" sunt biete oase de la bieti morti cu siguranta necunoscuti. cita vreme ne vom inchina la oase de morti si nu la operele stramosilor plina de grandoare si frumusete renascentist iluminista ne va merge rau. va rog sa credeti un lucru mai important, daca tot se vehiculeaza idea ca romanii cred in facaturi de deochi, in facaturi vrajioresti infernale se tem majoritatea. macar cei de la putere sa creada in valorile stramoseti sa le revendice, daca sunt verticali barbati, daca stiu dialoga convingator cursiv, esential fundamental cu oricine din aceasta lume a manevrelor si strategiilor politice. daca tot vor banii si conditii pentru Romani ponta,antonescu, iliescu inca in viata mare politician de ce nu revendica banii de la popoarele arabe, ori poate cit au fost la putere i-au primit ( au vindut acolo arme si produse si dupa revolutie insemnind relatii active). ar putea fi constrins iliescu sa vorbeasca, ar putea fi adjudecata deschiderea dosarelor strict secrete inainte de 25- 30 de ani. sa stim cine ne-a ucis visele semenii nostri tinerii curajosi... multe sunt important de stiut cu valoare reala. cert este ca lupta lor disperata pe toate fronturile inimaginabile si previzibile este dusa de teama ca vor ajunge rind pe rind in temnite. chiar daca presedintele va cadea din inconstienta populara, nici NATO nici Uniunea Europeana nici inteligenta romaneasca sanatoasa nu va permite revenirea vechilor criminali la putere. si va veni clipa cind constiintele se vor trezi toate si vor fi de nesuportata apasarile ca si-au batut joc de un om ca presedintele basescu, si el pacatos ca toti oamenii militarosi si orgoliosi. netrebnicii amintiti in ambele articole acuza jandarmeria ca serveste pdl si presedintele, ca de ceea au fost echipati... mai tembelilor chiar trebuie un sistem de aparare a avuturilor ce au mai ramas sa fie dezbracat cu pieptul gol nepregatit cum a fost populatia in fata minerilor... vagabonzilor.... a huliganilor, a cutitarilor, a bolovanilor, sticleor incendiare? trebuie sa fie tot ras de pe fata pamintului romanesc de dragul vostru tigani si intiganiti imputiti????????????????????????????? imparatii si regii tiganilor nu mai subventii, iliescu nu mai are bani sa le dea, psd nu este generos, politistii care se lafaiau cu spagi de la traficanti sunt cu caca in pantaloni de frica sa nu fie si ei prinsi si dusi la zdup, asta a facut domnul presedinte TRAIAN BASESCU , a facut ce a promis, neiubit nesustinut neajutat decit de citiva oameni cu verticalitate indiferent din ce zona politica sau geografica.
DESTEAPTATE ROMANE DIN MORTUL CARE SE AFLA IN TINE< constiinta mica precum oul de bibibilica_ si care doarme in cuibul coccisului la baza coloanei vertebrale/verticale.
acolo se retrage cind mintea se ascunde ca sarpele in grota, si fara activitatea constiintei sufletul moare.
Ma rog pentru INVIEREA speciala a neamului si naturii romanesti in contextul de iarna si hibernare a anului de cumpana referentiala 2012.
mai avertizez o data faptul ca altfel pericolul disparitiei ca neam care este simtit cit decit , va continua astfel din prezenta va deveni activ, din obisnuita va admite Ardealul sa treaca la unguri, Moldova la Ucraineni, romanii vor pleca in exil, si tiganii vor domni. nu sunt nebuna cind afirm ca majoritatea fac parte din subspecia homosapiens , bunaoara sunt specii primare de antropoizi. mai sunt citeva milioane in toata lumea in viitor ddupa moartea celor prezenti nu se vor mai naste niciodata. au fost cu preponderenta activi in spatiul romanesc, principiul vampirismului energetic este o realitate practicata de ei. au contaminat sisteme de gindire care le-au stat in preajma , efectul este o societate dezbinata muribunda.
Dumnezeu sa ne ajute sa scapam de ei inclusiv de politicienii care i-au servit ca masa de manevra sunt virusati cu spurcaciuni. Ultima realizare pe care o amintesc, de cind este presedintele Basescu la putere sunt echipate trupe de politie( mascatii sunt bine inarmati si pregatiti sa faca fata bataliilor dintre clanuri, sa faca fata la controalele in cuiburile de mare trafic de persoane . sunt demascate si bagate la zdup vrajitoare imputite, sunt demascati bisnitarii sau cum se numesc camatarii..... iliescu ponta, nastase sunt alarmati ca li se duce neamul de ripa, ori ca vin peste ei si-i ciuruiesc cu baionetele batute in pietre nestemate, cu buzduganele ca sceptrele imparatesti. cu ei nedomesticiti tara nu este in siguranta niciodata bunastarea conform muncii depuse - romanii sunt o natiune pura harnica si responsabila, cu nazuinte moderne dar modeste.... 20 de milioane daca ar muncii nu ar face fata la 4 milioane de jefuitori tigani, trindavi. si cei care au facut niscaiva meserii/ mestesugiri autorizate au furat produsele de la stat adica din codri lemne, din caile fierate fier, din uzine obiecte, evident nu au platit impozite pentru produse/afaceri totul a fost subteran/ la negru. Sa-l ajutam pe presedinte sa reformam constitutia si vom fi o natiune libera sanatoasa, modesta, ajunge cit pe post de sfinti martiri am impartit totul cu niste nerecunoscatori, nu trebuiau sa sarute miinile intinse catre ei gest de ajuor de alean, nu trebuiau sa se caciuleasca, stramosii ia-u primit noi i-am rabdat dar ajunge citeva sute de ani de faradelegi, azi fura copii si fete sarmane de pe ulitele satului sarace ca oamenii locului.... nevinovati naivi, pina si batrini au ademenit pentru organe, daca nu ii poate folosi ii omoara si ii arunca in salbaticiie ori chiar in fintini unde afecteaza apele de nici macar vitele nu le beau. intre huliganii din piete, au fost tigani care au vandalizat magazinele, au dat foc la cavutul nostru in definitiv, nu ei au transpirat pentru ce inca se mai afla viabil, acceptabil in aceasta tara.
la final imi permit sa va marturisesc o revelatie, SUNT FERICITA, a inceput sa ninga sanatos si curat ca intro mormalitate de iarna romaneasca, alb semn de armonie intre anotimpuri intre elementele substentiale si promordiale ale spatiului si natiunii multimilenara, CIVILIZATIA CARPATHOS. ZAMOLXIS IMI VORBESTE despre optimismul absolut natural luminat cu blindete demiurgica.