Intreg trecutul e aici cu rafturile pline de traire,
esenta literelor susura precum izvorul intre stinci,
dragi arbori cinta magic cind se scalda prunci
si de emotii chiar si pietrele au cite- 0 tresarire.
Zile si nopti s-au scurs de-afara in adinc boem
magnolii ce si-au asternut visarile pe pleoape,
curajul primaverii mai colorat si mai aproape
tot universul frematarilor lor il avem.
Iertati-ma daca inca nu stiu vre-un poet fericit,
au fost oglinda lumii - nu si-au apartinut
cu spiritul si mintea au fost acela-si fragil scut.
insa in labirintul magic doar ei si muzele au ratacit.
Minunat au stiut suferintei sa-i faca romanta, sonet
s-o aseze pe soclu in inima lor, un arcus de vioara,
le-a fost troznetul neputintei, ca o creanga afara,
cind cade strivita sub zeita mortii suflind la trompet.
La inceput si Dumnezeu a fost in esente poet,
pe drumul zorilor calatorind gindea, simtea in vers
sublimele idei le-a presarat pe-un colt de univers
au tot crescut pe bezne miracole intre alb verde roz violet.
Eu pentru Dumnezeu as vrea sa fiu nu poet ci un om fericit,
centrat ca soarele in pieptul sau intrun nucleu activ la infinit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu